Ştiri

FC Bihor a învins FC Caransebeş cu 1-0 şi a părăsit ultimul loc (FOTO)

 01.11.2014, 15:00

Formaţia orădeană FC Bihor a obţinut sâmbătă prima victorie din noua ediţie a campionatului Seriei a II-a a Ligii a II-a, învingând pe teren propriu, la Stadionul "Iuliu Bodola", echipa FC Caransebeş, cu scorul de 1-0.

Unicul gol al partidei ce a contat pentru etapa a XI-a, ultima a turului de campionat, a fost înscris de Florin Pop, în minutul 18.

Orădenii au început bine jocul, au dominat prima repriză, şi după ce în minutul 10, prin Sorian, a executat bine o lovitură liberă de la 24 de metri, scoasă de portar în corner, iar în minutul 13, după centrarea lui N. Lorincz, de pe stânga, Pascariu a reluat puternic din 14 metri, însă în blocaj, în minutul 18 a venit şi golul. Atunci, Nichita a centrat bine de pe dreapta, iar din faţa porţi, de la aproximativ 8 metri, Fl. Pop a reluat imparabil sub transversală.

Până în acel minut, oaspeţii au avut doar un şut, în minutul 15, prin Negoescu, din 14 metri, pe mijlocul porţi, reţinut de Fildan, iar după deschiderea scorului, tot FC Bihor putea să mai marcheze, în minutul 33, prin acelaşi Fl. Pop. După o centrare foarte bună de pe dreapta a lui Letan, Fl. Pop, singur, din 4 metri, a reluat cu capul, peste poartă. În replică, până la pauză, Negoescu a mai expediat un şut de la 20 de metri, peste poartă.

În repriza a doua, văzându-se conduşi pe tabelă, oaspeţii au ieşit la joc, au fost ei de această dată care au combinat mai mult, dar n-au reuşit să pună în real pericol poarta lui Fildan. FC Bihor a replicat pe contraatac, iar în minutul 67, Fl. Pop a şutat de la colţul careului mare, pe jos, dar portarul Coca a reţinut.

În minutul 76, M. Stancu a executat o lovitură liberă de la 24 de metri, dar şi pe lângă poartă, pentru ca, în replică, în minutul 78, Suru să execute tot o lovitură liberă, perpendicular pe poartă, tot cam de la 24 de metri, dar Fildan a reuşit să reţină.

Cu cât s-a apropiat finalul de joc, oaspeţii au "accelerat"  mai mult, dar n-au reuşit să înscrie, orădenii apărându-se de această dată ceva mai bine. Totuşi echipa din Caransebeş a avut o ocazie mare în minutul 84, când după o centrare de pe stânga, S. Lupu, din 4 metri a reluat pe lângă bară.

Astfel, FC Bihor a câştigat cu 1-0, a obţinut primul succes din noua ediţie şi a părăsit ultima poziţie a clasamentului. Victoria a fost dedicată şi antrenorului Lucian Ciocan, cel care trece prin momente mai dificile în această perioadă, după ce în această săptămână şi-a pierdut tatăl. De altfel, conducerea clubului, staff-ul tehnic şi întreg colectivul clubului orădean este alături de tehnician şi îi transmite sincere condoleanţe!

"Vreau să mulţumesc jucătorilor pentru prima victorie obţinută în acest sezon şi am încredere în continuare că putem să facem lucruri frumoase cu această echipă. Sper să aducem victorii publicului orădean, pentru că merită acest lucru şi în continuare sper să avem şi susţinere din partea autorităţilor locale, judeţene, sponsorilor, care vor să fie alături de această echipă. Sunt convins că pe viitor se vor putea face lucruri frumoase începând cu jucătorii din centrul propriu", a declarat, după joc, antrenorul Lucian Ciocan.

Pentru Călin Cheregi a fost primul joc în faţa propriilor suporteri, din noua postură, de antrenor principal. Acesta a coincis şi cu prima victorie a "roş-albaştrilor" însă. "Vreau să transmit şi eu condoleanţele mele colegului nostru Lucian Ciocan, care trece printr-o dramă în această perioadă şi vreau să-i mulţumesc că a fost alături de noi în aceste zile, dând dovadă de un caracter deosebit. Aş vrea să dedic însă victoria şi fostului meu coleg, Alex Pelici, care după cum bine se ştie a făcut parte din acest staff şi mă gândesc că aşa este normal. Sunt deosebit de bucuros pentru această victorie, pe care am reuşit s-o obţinem azi, o victorie importantă, sunt trei puncte care ne scot din poziţia de "lanternă roşie". Sper din tot sufletul să fie o victorie care să ne deschidă drumul, dar tot în acelaşi timp aş vrea să menţionez faptul că în aceste momente suntem din toate punctele de vedere destul de dezorganizaţi, nu din punct de vedere sportiv, ci din punct de vedere al organizării clubului şi aş vrea să rog toţi oamenii de bine din judeţul Bihor să se alăture acestei echipe, deoarece traversăm un moment destul de delicat. După cum bine se ştie, existenţa noastră este de la o zi la alta. Vreau să mulţumesc acelor suporteri din galerie, care la sfârşitul jocului au făcut o donaţie financiară, pentru a ne putea achiziţiona minimele vitamine, energizante, rehidratante, care sunt utile zi de zi după procesul de pregătire", a declarat, la conferinţa de presă după joc, antrenorul principal al orădenilor, Călin Cheregi.

Concret, Asociaţia Suporterilor FC Bihor a iniţiat la acest joc o acţiune de strângere de fonduri pentru echipa orădeană, lăsând o urnă la masa presei, unde orice suporter bihorean putea dona orice sumă de bani pentru a ajuta echipa. Din păcate, nici un spectator, dintre cei aproximativ 250 prezenţi la meci nu a făcut vreo donaţie, în afara celor din galerie, care au donat şi înmânat, la final, antrenorului suma de 460 lei.

La conferinţa de presă după partidă a fost prezent şi preşedintele clubului FC Bihor, Viorel Nemeş, care a prezentat care este situaţia financiară a clubului în această perioadă. "Suntem într-o situaţie critică, din cauza unor probleme care vin din urmă. Noi acum trebuie să le găsim soluţii. Până la finalul anului ar fi bine ca cei care simt ceva pentru acest club. Aş face şi eu un apel, cum a făcut domnul Cheregi, să fie alături de echipă. Eu asta fac continuu, merg din poartă în poartă şi încerc să găsesc soluţii, dar nu pot de unul singur. Aş vrea să fie alături de mine toţi cei care cred că pot face ceva pentru această echipă. A fost o săptămână grea, pentru că a fost un context mai altfel, dar n-aş vrea să fac politică aici, şi eu am fost în campanie sportivă pentru acest club FC Bihor. După această primă victorie, nici nu ştim să ne bucurăm. Discutam cu antrenorii în vestiar. Le-am cumpărat personal o ladă de bere ca să sărbătorim şi zicea unul dintre ei, domn preşedinte, nici nu ştim să ne bucurăm la victorie, de când n-am mai câştigat. Aceasta e realitatea, am trecut prin momente grele, trecem în continuare, avem accidentări, unii jucători suspendaţi, jucătorul Speroni, care a avut probleme familiale şi a trebuit să plece. Am văzut duminică echipa a doua la lucru, în afară de portar, toţi au fost jucători sub 20 de ani, asta înseamnă că avem potenţial în ce priveşte juniorii care vin din urmă. O să facem o analiză, iar în iarnă o să facem o curăţenie generală la nivelul lotului, de jucătorii de care clubul nu mai are nevoie, o să ne despărţim. O să facem o reducere şi din punctul de vedere al contractelor jucătorilor pentru că aceasta este situaţia, dar aş face încă o dată apel către cei care privesc spre fotbalul orădean şi bihorean să fie alături de noi în aceste momente deosebite", a declarat preşedintele FC Bihor, Viorel Nemeş.

Acesta a mai spus că salariul să de la club îl donează în întregime echipei şi că "FC Bihor nu are totuşi datorii cum au alte formaţii, de milioane de euro sau sute de mii de euro". !Mă refer şi la insolvenţă. Eu zic că dacă ar veni cineva alături de noi, un investitor, am putea plăti toate datoriile, pentru că în total, datoriile, cu insolvenţa se ridică undeva la 350 de mii de euro".

În ceea ce-l priveşte pe antrenorul oaspeţilor, Alin Artimon, acesta, la finalul partidei, a declarat: "După aspectul general al partidei, consider că meritam mai mult decât nimic, pentru că până la urmă atât am obţinut. Anticipam că va fi un joc de luptă, un joc fără mari veleităţi tehnice. Cred că în mare măsură am reuşit să-i punem în dificultate şi să ne creăm trei – patru situaţii mari şi am luat gol la singurul şut pe spaţiul porţii, gol pe care l-am luat dintr-o serie de patru erori individuale. Eu, în schimb, sunt mulţumit de modificare atitudinii, de modul în care au încercat să pună în practică ce ne-am propus şi ce am încercat să facem, ca să-i surprindem pe faza de construcţie. Sunt mulţumit că au avut curajul şi puterea să ducă lupta până în ultimul minut şi asta îmi dă speranţe pentru ceea ce urmează".


FC Bihor - FC Caransebeş 1-0 (1-0)

A marcat: Fl. Pop (min. 18)

FC Bihor: Fildan - Letan, Paşcariu, Fl. Lazăr (cpt.), Lorincz - M. Stancu, Străuţ,  – Nichita (min. 90 Zs. Lukacs), Sorian (min. 46 R. Lukacs), Fl. Pop – Cigan (min. 87 Mihuţ). Antrenori: Călin Cheregi şi Lucian Ciocan

FC Caransebeş: Coca – Manea (min. 85 Ologu), Goşa (cpt.), Dicu, Buşu - Precup, Suru - Lupu, Poiană (min. 54 Artean), Negoescu – Himcinschi (min. 63 Dîrvaru). Antrenor: Alin Artimon
Au arbitrat: Teodora Albon (Cluj-Napoca) - Adrian Mărginean (Aiud) şi Cristian Gabriel Drăguţ (Timişoara).


Rezultatele etapei a XI-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:

CS Mioveni - Şoimii Pâncota 3-1
CSM Râmnicu Vâlcea - AFC Fortuna 1-2
FC Bihor Oradea - FC Caransebeş 1-0
Olimpia Satu Mare - Unirea Tărlungeni 1-0
ACS Poli Timişoara - FC Olt Slatina 3-0
Metalul Reşiţa a stat.


Clasament:

1 ACS Poli Timişoara 10 8 0 2 18-4 24 9
2 CS Metalul Reşiţa 10 7 2 1 15-8 23 8
3 AFC Fortuna 10 5 3 2 16-12 18 3
4 CS Mioveni 10 5 2 3 9-7 17 2
5 Unirea Tărlungeni 10 4 2 4 8-8 14 2
6 CSM Râmnicu Vâlcea 10 2 6 2 7-6 12 -6
7 FC Olt Slatina 10 2 5 3 9-10 11 -4
8 FC Olimpia Satu Mare 10 3 1 6 7-12 10 -2
9 Şoimii Pâncota 10 1 4 5 12-16 7 -11
10 FC Bihor Oradea 10 1 4 5 5-12 7 -8
11 FC Caransebeş 10 1 3 6 6-17 6 -9

GALERIE FOTO, AICI!