Ştiri

FC Bihor a încheiat la egalitate jocul cu CSM Rm. Vâlcea (FOTO)

 09.04.2011, 14:48
În partida pe care a disputat-o pe teren propriu, în cadrul etapei a XXI-a a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a, FC Bihor a terminat la egalitate, scor 1-1(1-0), în compania formaţiei CSM Rm. Vâlcea. Golul "roş-albaştrilor" a fost înscris în prima repriză, în minutul 32, de către Danci, din penalty. Ca urmare a acestui semieşec, orădenii coboară acum pe poziţia secundă a ierarhiei, dar la egalitate de puncte cu prima clasată, Voinţa Sibiu.

Spectatorii prezenţi în număr de aproximativ 4500, sâmbătă, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola" au avut de a face cu un început frumos de meci, cu ritm alert, la primul joc pe care FC Bihor l-a disputat pe teren propriu, după victoriile din deplasare de la Mioveni şi Iaşi. Publicul a fost, la rându-i, pe măsura aşteptărilor, venit în număr mai mare decât de obicei.

După câteva ocazii de ambele părţi a venit şi golul. În minutuil 32, Florean este faultat în careul vâlcenilor de Florin Sandu, care pentru gestul său primeşte cartonaşul galben din partea arbitrului Sorin Tarcea din Timişoara, cel care dictează lovitură de la 11 metri. Execută Danci, în dreapta portarului Chiriţă şi "roş-albaştrii" deschid scorul.

Până la pauză nu se mai marchează, deşi au mai fost câteva ocazii, una la care spectatorii bihoreni au cerut iarăşi penalty, pentru un presupus fault în careu asupra aceluiaşi Florean.

Echipa vâlceană stă bine în teren, luptă pentru orice minge şi în partea a doua chiar reuşeşte să înscrie, în minutul 73, în urma unei lovituri de colţ de pe dreapta, când, din 7 metri, Octavian Vasile restabileşte egalitatea cu un şut năpraznic sub transversală.

FC Bihor aleargă după golul victoriei, dar precipitarea din acţiunile ofensive, jocul de marcaj bun al oaspeţilor şi lipsa de experienţă a "roş-albaştrilor" au făcut ca disputa să se încheie la egalitate, cu scorul de 1-1, ceea ce nemulţumeşte echipa bihoreană, care cedează acum poziţia de lider formaţiei sibiene Voinţa, câştigătoare, vineri, pe teren propriu, cu 1-0, în faţa echipei Unirea Alba Iulia.

Voinţa Sibiu şi FC Bihor se află acum la egalitate de puncte, dar datorită golaverajului superior, sibienii au preluat şefia clasamentului.

După joc, antrenorul Gheorghe Ghiţ a declarat: "De ce era frică nu am scăpat. Au dat un gol din fază fixă, iar noi, din păcate, după aceea nu am mai reuşit să concretizăm. În repriza a doua am încercat să evoluăm într-o formulă 4-4-2, având în vedere că oaspeţii au practicat un joc agresiv. CSM Rm. Vâlcea a avut o evoluţie foarte bună şi a ştiut să profite din plin de greşelile noastre. Trebuie să ne pregătim să câştigăm următoarele jocuri. Urmează două săptămâni de pauză, când trebuie să ne pregătim foarte bine."

FC Bihor a evoluat în următoarea formulă: Pogacsics - Moraru, Muscă, Deaconescu, Lupu - Sorian, Danci, Chiş - Florean, Mărkuş, Fl. Pop. Antrenor Gherorghe Ghiţ. Au mai intrat: Cr. Cigan, Birtalan şi Bârză.

Prezenţa publicului spectator în număr mare nu a fost omisă de către organizatori, clubul FC Bihor acordând, la pauză, prin tragere la soţi, 10 fulare în culorile roşu şi albastru, cu FC Bihor, spectatorilor. De asemenea, aceştia au avut ocazia încă de la început să achiziţioneze fulare în culorile clubului bihorean.

Şi galeria orădeană s-a remarcat în acest meci, încurajând de la început şi până la sfârşit favoriţii.

Dintre celelalte partide programate sâmbătă, s-a remarcat victoria ieşenilor la Deva. Petrolul Ploieşti va evolua duminică, de la ora 12, pe teren propriu, în compania echipei Alro Slatina.


Etapa a XXI-a a Seriei a II-a din Liga a II-a:

vineri:

Voinţa Sibiu - Unirea Alba Iulia 1-0

sâmbătă:
FC Bihor Oradea - CSM Râmnicu Vâlcea 1-1
Arieşul Turda - FC UTA Arad 3-0
Gaz Metan CFR Craiova - FC Argeş Piteşti 3-0
Mureşul Deva - ACS MU Politehnica Iaşi 2-3

duminică, ora 12:
Petrolul Ploieşti - ALRO Slatina 2-0 
Meciul ACU Arad - FC Silvania Şimleu Silvaniei a fost decis la masa verde, cu scorul de 3-0. ACU Arad a avut liber.


update:

În ultimul joc al etapei a XXI-a, Petrolul Ploieşti s-a impus duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Alro Slatina şi a trecut în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu FC Bihor şi Voinţa Sibiu, însă cu un golaveraj superior.

FC Bihor coboară astfel pe poziţia a III-a, urmând a avea liber în runda viitoare, când ar fi trebuit să întâlnească Minerul Lupeni, echipă retrasă din campionat încă din toamnă. În atari condiţii, jucătorii orădeni vor disputa sâmbătă un joc amical, în compania celor de la FC Zalău.


 

CLASAMENT 

Liga 2, Seria 2

M

V

E

I

GOL

PCT

A

1

Petrolul Ploieşti

19

13

1

5

34-18

40

13

2

Voinţa Sibiu

19

11

7

1

22-6

40

10

3

FC Bihor Oradea

20

12

4

4

29-14

40

10

4

CS Mioveni

19

10

5

4

22-13

35

5

5

ALRO Slatina

20

10

4

6

32-19

34

7

6

ACS MU Politehnica Iaşi

20

10

3

7

31-23

33

3

7

Arieşul Turda

19

6

6

7

16-17

24

-6

8

Gaz Metan CFR Craiova

19

6

5

8

25-25

23

-7

9

FC UTA Arad

20

10

3

7

37-33

21

6

10

CSM Râmnicu Vâlcea

20

6

3

11

23-28

21

-12

11

FC Argeş Piteşti

20

6

3

11

20-29

21

-9

12

Mureşul Deva

20

5

5

10

22-29

20

-10

13

ACU Arad

19

5

4

10

15-26

19

-11

14

Unirea Alba Iulia

20

5

4

11

15-27

19

-11

15

Silvania Şimleu Silvaniei

20

3

1

16

9-45

10

-17

16

Minerul Lupeni

0

0

0

0

0-0

0

0