Ştiri

FC Bihor a fost Moş Nicolae pentru orfanii din Sâniob - FOTO

 07.12.2010, 12:35

Şase membri ai echipei FC Bihor au făcut luni seară o vizită la casa de copii Sf. Ştefan din Sâniob, asumându-şi rolul de Moş Nicolae. Bucuria copiilor a fost cu atât mai mare cu cât Moşul a fost "adus" de fotbalişti şi membri din stafful FC Bihor.

Întâmpinaţi cu colinde de către 48 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 19 ani, emoţiile s-au putut citi şi pe faţa jucătorilor cu experienţă.

După colinde, toţi copiii au primit pachete individuale, în funcţie de vârstă şi sex, ce au cuprins jucării, cărţi, articole de igienă, haine şi dulciuri.

Au urmat fotografiile de grup, după care cei mici s-au năpustit peste pachetele de jucării şi au început joaca. Spre surprinderea lor, la joc au luat parte şi jucătorii şi oficialii de la FC Bihor, care s-au "plantat" printre cei mici ca să monteze jucăriile împreună sau să decupeze modele din cărţile de colorat.

Iar pentru că educaţia trebuie să fie esenţială în cazul fiecărui copil, 20 de cărţi care fac parte din linia educativă "Învaţă cu Dovlecel" au fost trimise la Sâniob chiar de autoarea lor, Irina Nicolae, fostă membră a trupei ASIA. "Să învăţăm formele şi culorile cu Dovlecel", cea de-a şasea carte scoasă de frumoasa artistă, a fost lansată pe piaţă de curând şi oferă celor mici o metodă uşoară de învăţare a formelor şi culorilor.

Punctul culminant al întâlnirii l-a constituit totuşi momentul când copiii au primit o minge de fotbal semnată de către toţi jucătorii formaţie FC Bihor, pe care entuziaşti, au pus-o la loc de preţ, în vitrină.

După o ultimă colindă, jucătorii şi copiii s-au despărţit cu promisiunea ca în primavară să se întoarcă pentru o "miuţă" împreună.

FC Bihor mulţumeşte sponsorilor: Sintezis, Liberty Group, reţeaua de magazine BEST, FFN Import Export, Fatime Impex Biharia, care au susţinut acţiunea de caritate.