Ştiri

FC Bihor a câştigat cu 4-0 meciul cu tinerii jucători de la UTA şi a făcut un pas mare pentru evitarea retrogradării (FOTO / VIDEO)

 18.04.2014, 20:00

Fotbaliştii de la FC Bihor s-au impus vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, în faţa arădenilor de la UTA, în primul joc din faza play-out a campionatului Ligii a II-a, Seria a II-a.

Meciul, desfăşurat la Stadionul "Iuliu Bodola", a început cu o întârziere de 14 minute, din cauza problemelor de ordin financiar ale echipei arădene, care nu ştia la ora jocului ce formulă va trimite pe teren.

În semn de protest faţă de conducerea clubului, seniorii echipei arădeni au decis cu trei ore înainte de joc să nu evolueze la Oradea, dar totuşi să vină până la faţa locului, însă să nu se echipeze pentru meci, decât doar dacă îşi vor încasa drepturile băneşti aferente ultimelor luni. Aceştia au venit cu maşinile proprii şi au ajuns chiar înaintea juniorilor republicani A, cei care aveau să intre pe teren, cu întârziere însă, dar nu atât de mare, de peste 15 minute, încât să piardă la "masa verde" jocul. În atari condiţii, fotbaliştii de la UTA nu au mai avut timp nici de încălzire şi au intrat direct pentru joc, când mai era un minut până la expirarea timpului regulamentar, de 15 minute de aşteptare.

Cum era de aşteptat, în atari condiţii, meciul a fost la discreţia orădenilor, care, după bara lui Ovidiu Bic, din minutul 4, au deschis scorul în minutul 9, prin căpitanul Florin Lazăr, printr-un şut de la 25 de metri, sub transversală.

După alte şarje ofensive ale gazdelor, irosite prin Florin Pop, în minutele 13 şi 25, şi după prima ocazie a UT-ei , din minutul 25, prin Oltean, FC Bihor şi-a majorat scorul în minutul 28, prin Raymond Lukacs, după un contraatac purtat de Bic pe partea stângă. Acesta i-a pasat lui R. Lukacs, care din a doua încercare a reuşit din interiorul careului să marcheze pentru 2-0.

Având două goluri avantaj deja pe tabelă, "roş-albaştrii" au redus apoi tempo-ul şi până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic.

În primele zece minute din repriza a doua, FC Bihor şi-a trecut în cont alte două ocazii, prin Fl. Pop şi Letan, dar în minutul 59, UTA a ratat o bună ocazie, prin Daniel Dan, care în urma unei lovituri de colţ, a reluat cu capul din 4 metri, peste poartă.

Arădenii au mai ratat apoi, peste numai cinci minute, o altă ocazie uriaşi, prin Bocşa, care tot din 4 metri, a trimis cu latul peste poartă.

Văzând că are doar 2-0 pe tabelă în faţa unui adversar neexperimentat, FC Bihor a pus din nou presiune pe echipa parteneră de joc şi, după ocaziile lui Ov. Bic şi M. Popa, din minutele 67 şi 74, a înscris pentru 3-0, în minutul 75, prin Florin Pop, care a şutat de la 14 metri, pe jos în colţul lung.

După ce, în minutul 85, S. Ianc a trimis în poartă, din 4 metri, dar se afla în poziţie de ofsaid, acelaşi jucător orădean a închis tabela, două minute mai târziu, finalizând din faţa porţi o centrare venită de pe partea dreaptă de la Fl. Pop.

Partida s-a încheiat, astfel, cu scorul de 4-0 pentru orădeni, care prin acest rezultat iau o opţiune serioasă în atingerea obiectivului, evitarea retrogradării, în timp ce UTA este îngropată şi mai tare.


"A fost un joc foarte important pentru noi, primul joc din faza play-aut, am întâlnit o echipă cu tradiţie din fotbalul românesc, UTA Arad, şi sincer să fiu ne eram foarte relaxaţi în ce priveşte această partidă, pentru că era o partidă foarte importantă, era primul joc şi distanţa de doar trei puncte între noi şi ei în clasament. Astfel, orice pas greşit ar fi putut să ne coste foarte mult. Felicit jucătorii pentru victorie, îmi doresc să rămânem cu picioarele pe pământ şi să ne vedem de treabă în continuare şi să ne îndeplinim obiectivul cât de repede se poate. Îmi pare rău pentru UTA, îi doresc să se regăsească, pentru că e păcat de o echipă cu o asemenea tradiţie, dar până la urmă acestea sunt problemele domniilor lor şi le vor rezolva dânşii într-un fel sau altul. Aş vrea să transmit tuturor iubitorilor de fotbal, fanilor noştri şi nu numai, sărbători fericite, cu linişte şi să ne revedem sănătoşi", a declarat, după meci, antrenorul echipei orădene, Alexandru Pelici.

"Victorie meritată, care nu se pune sub semnul întrebării, a echipei gazdă. Situaţia financiară care este la club a făcut ca astăzi să ne prezentăm pentru un al doilea meci cu echipa de juniori republicani A. Despre joc, în mare parte, sunt mulţumit de copii, se putea mai mult, chiar la 2-0 am avut două ocazii bune de a înscrie, dar, cum spuneam, victoria echipei gazdă nu se pune sub semnul întrebării. Să sperăm că în viitorul cât mai apropiat să se rezolve toate problemele, de lot şi cele financiare", a precizat, la rândul său, după partidă, antrenorul secund al arădenilor, Alexandru Gaica.


FC Bihor - UTA Arad  4-0(2-0)

Au marcat: Fl. Lazăr (min. 9), R. Lukacs (min. 28), Fl. Pop (min. 75) şi S. Ianc (min. 87)

FC Bihor: Fildan - Letan, Fl. Lazăr (cpt.), Mintaş, R. Lupu (min. 60 S. Ianc) - C. Străuţ, Haş (min. 68 M. Popa) - Fl. Pop, Ov. Bic, A. Achim - R. Lukacs (min. 79 Sorian). Antrenor: Alexandru Pelici

UTA: Horvat (min. 85 R. Stanciu) - Bocşa, Fl. Ardelean, Gornic, N. Oltean - D. Dan, Ov. Popescu – Dubăţ (min. 70 Denuţ), A. Simion, C. Farcaş (min. 79 Al. Lazăr) – Trabalka. Antrenor: Florin Voinea
Au arbitrat: Nicolae Cătălin Botaş (Timişoara) - Iulian Szekely (Cluj-Napoca) şi Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj).


În celălalt joc din etapa de debut a fazei play-aut din Seria a II-a a Ligii a II-a, CS Mioveni a trecut pe teren propriu, cu scorul 2-0, de formaţia Minerul Motru, în timp ce Olimpia Satu Mare a stat.

În clasament, CS Mioveni are acum 23 de puncte, ocupă primul loc, şi este urmată de Olimpia, cu 21 de puncte, FC Bihor, cu 18 puncte, UTA, cu 12 puncte, Minerul Motru, cu 8 puncte, şi FC Univ. Craiova, formaţie retrasă din competiţie, cu doar 6 puncte.

În etapa a II-a, sâmbătă, 26 aprilie, FC Bihor va juca la Motru, cu Minerul, iar în celălalt joc se vor întâlni Olimpia Satu Mare cu CS Mioveni.

GALERIE FOTO, AICI!

Pentru VIDEO, click aici!