FC Bihor a cedat la scor de neprezentare jocul de la Timişoara, cu ACS Poli
10.10.2014, 22:00Fotbaliştii de la FC Bihor au pierdut la scor de neprezentare jocul pe care l-au disputat vineri, în deschiderea etapei a VII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a, la Timişoara, pe Stadionul "Dan Păltinişanu", în faţa gazdelor de la ACS Poli.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 3-0 pentru bănăţeni, care conduceau la pauză cu 1-0, iar orădenii au terminat jocul în inferioritate numerică, după ce portarul Fildan a fost eliminat în minutul 75.
Partida a început bine pentru gazde, care în minutul 7 a centrat în forţă prin Al. Lazăr, dar portarul orădean Fildan a reţinut din faţa lui Henrique în doi timpi. În replică, în minutul imediat următor, M. Stancu a şutat de la distanţă peste poarta lui Smaranda.
În minutul 19 s-a deschis scorul, după ce Al. Lazăr a centrat din lovitură liberă, iar Belu a reluat cu stângul din careu în dreapta lui Fildan.
După primirea golului, FC Bihor a replicat prin Străuţ în minutul 24, dar şutul acestuia din afara careului a trecut puţin pe lângă bara din dreapta lui Smaranda. Bănăţenii însă au devenit tot mai stăpâni pe joc şi în minutul 26 Henrique a scăpat singur cu portarul, însă a tras în Fildan şi mingea a sărit la un fundaş care i-a pasat direct în braţele propriului goalkeeper. Arbitrul a acordat lovitură indirectă din careul mic pentru ACS Poli. Mingea a fost mişcată de pe linia careului mic pentru Belu, dar fundaşul a lut la ţintă zidul după care Fildan a fost faultat în săritură.
În minutul 31 Henrique a preluat o minge centrată din corner şi a înscris, dar golul a fost anulat pentru că arbitrul, sigur pe el, a indicat henţ. De altfel, jucătorul brazilian nu a comentat.
În replică, FC Bihor a revenit în atac şi în minutul 36 Sorian a executat al doilea corner consecutiv, Fl. Lazăr a reluat cu capul, dar a reţinut fostul portar al orădenilor, Smaranda. Acesta s-a ciocnit apoi de R. Lukacs, care a căzut jos şi a acuzat o lovitură, dar a văzut cartonaşul galben pentru simulare. La cealaltă poartă apoi, în minutul 40, Fildan nu a reuşit să reţină cornerul lui Al. Lazăr în duel cu Henrique, mingea a căzut la Belu, care a reluat din lateral peste poartă.
Prima repriză s-a încheiat însă cu o lovitură liberă respinsă de timişoreni în minutul 45+1.
După pauză, tot timişorenii au atacat mai mult, iar în minutul 52 Al. Lazăr a încearcat să-l surprindă pe Fildan cu un şut de la distanţă, dar balonul a ieşit în aut. Apoi, după primele schimbări făcute în cele două formaţii, în minutul 60, Sorian a executat o lovitură liberă de la distanţă, direct pe poartă, dar Smaranda a respins în corner. În minutul imediat următor însă, gazdele au înscris golul al doilea, după ce Henrique a preluat şi a făcut o cursă personală de toată frumuseţea prin apărarea bihoreană, iar apoi a finalizat cu un şut la colţul scurt fără speranţe pentru Fildan.
După alte schimbări în cele două formaţii, în minutul 71, Bărbuţ s-a jucat în careul advers. După ce s-a descotorosit de un adversar, a ajuns faţă în faţă cu Fildan la colţul scurt, dar portarul bihorean nu s-a lăsat păcălit.
În minutul 75, după ce s-au făcut şi ultimele schimbări în ambele echipe, FC Bihor a rămas în 10 oameni. Popovici a scăpat spre poartă, portarul Fildan l-a blocat cu preţul unui fault, mingea s-a îndreptat spre poartă, dar un fundaş a respins de pe linie. Portarul a fost, prin urmare, eliminat, iar ACS Poli a primit penalty. La bihoreni în poartă a intrat M. Stancu. Executat în minutul 77, penalty-ul bănăţenilor a fost transformat de Popovici, care a înscris în faţa portarului orădean de ocazie. Totuşi, portarul de conjunctură al orădenilor s-a remarcat în minutul 86, când Bărbuţ a scăpat singur spre poartă, dar M. Stancu l-a blocat şi mingea ieşit în corner. Astfel, partida s-a încheiat cu victoria clară a bănăţenilor, care a câştigat la cel mai mare scor în noua ediţie de campionat, în timp ce FC Bihor a pierdut, de asemenea, la cea mai mare diferenţă în noua ediţie.
"Victoria celor de la Poli este meritată. Am fost foarte fricoşi. Am rămas şi fără portarul titular pentru meciul următor şi colac peste pupăză, un alt jucător al nostru a luat al patrulea cartonaş galben şi nu va putea juca la Satu Mare. Atât am putut azi. Ne-am propus multe, am reuşit foarte puţine. Am fost foarte fricoşi şi nu-mi explic de ce. Toţi suntem vinovaţi, în frunte cu mine. O să vedem ce vom face, pentru că nu se poate să mergem la nesfârşit aşa", a declarat, după joc. antrenorul orădenilor, Alexandru Pelici.
ACS Poli Timişoara – FC Bihor 3-0(1-0)
Au marcat: Belu (min. 19), Henrique (min. 61) şi Popovici (min. 77 din penalty)
ACS Poli: Smaranda – Belu Iordache, Bocşan, Scutaru (cpt.), G. Neagu - Ov. Popescu - V. Dragomir (min. 53 Poparadu), Keita - Al. Lazăr (min. 72 Boldea) – Henrique (min. 63 Popovici) şi Bărbuţ. Antrenor: Dan Alexa.
FC Bihor: Fildan (min. 75 eliminat) - Fl. Pop, Fl. Lazăr (cpt.), Pascariu, Letan - Luduşan, C. Străuţ (min. 66 Speroni), Haş, Sorian (min. 74 Dobrescu) - M. Stancu - R. Lukacs (min. 57 Lupu). Antrenor: Alexandru Pelici
Au arbitrat: Dorian Micloşină (Drobeta Turnu Severin) - Iulian Szekely şi Petrică Ionuţ Cîmpeanu (ambii din Cluj-Napoca).
Celelalte partide ale etapei a VII-a din Seria a II-a a Ligii a II-a la fotbal sunt programate sâmbătă. În etapa viitoare, FC Bihor va evolua din nou în deplasare, miercuri, la Satu Mare, cu Olimpia. De altfel, la jocul de la Timişoara a asistat şi echipa sătmăreană, aflată în drum spre Reşiţa, unde sâmbătă au programat jocul din etapa a VII-a.











