Erik Lincar: „Ne-am apărat foarte bine și am continuat să marcăm. Sunt aspecte care ne dau încredere”
16.07.2026, 20:15Victoria cu 2-0 obținută în fața formației croate NK Rudeš a pus punct cantonamentului de la Rogla, iar antrenorul principal al FC Bihor, Erik Lincar, s-a declarat mulțumit de modul în care echipa a încheiat stagiul de pregătire din Slovenia. Tehnicianul a apreciat atât organizarea defensivă a formației sale, cât și eficiența din repriza secundă, subliniind că progresul echipei este mai important decât rezultatele din jocurile de verificare.
Lincar a evidențiat faptul că, în fața unei formații nou-promovate în prima ligă croată, jucătorii săi au răspuns foarte bine din punct de vedere tactic și au reușit să limiteze la minimum ocaziile adversarilor.
„Ne-am apărat destul de bine, adversarul nu și-a creat foarte multe ocazii de a marca. În repriza a doua am reușit să ne creăm câteva ocazii importante și am înscris două goluri. Este un lucru pozitiv că noi continuăm pe același model ca și în sezonul trecut. Este foarte important în fotbal să marchezi. Dacă reușim să ne îmbunătățim și faza defensivă, cred că lucrurile vor decurge foarte bine.”
Tehnicianul a explicat și alegerea sistemului de joc folosit împotriva croaților, cu trei fundași centrali, apreciind în același timp integrarea rapidă a jucătorilor veniți în această vară și soliditatea defensivă arătată de echipă pe parcursul cantonamentului.
Erik Lincar a amintit că singurele goluri primite în Slovenia au fost cele din partida cu NK Varaždin, formație clasată pe locul al treilea în campionatul Croației și participantă în cupele europene.
La finalul stagiului de pregătire, antrenorul a insistat că rezultatele din amicale sunt mai puțin importante decât evoluția echipei și consolidarea relațiilor de joc.
„În fiecare joc nu contează neapărat rezultatul. Important este să continuăm să devenim mai buni, să fim tot mai perfecționiști și să progresăm de la un meci la altul. Acesta este obiectivul nostru.”
Referindu-se la lot, Erik Lincar a precizat că staff-ul tehnic va continua să analizeze posibilitatea întăririi echipei, însă doar în situația în care va apărea un jucător care să ridice nivelul grupului.
„În momentul în care vom aduce un jucător, va fi unul despre care vom considera că ne poate ajuta.”
FC Bihor a încheiat astfel cantonamentul de la Rogla cu un bilanț pozitiv, trei victorii și o singură înfrângere în cele patru partide de verificare disputate, urmând ca delegația să revină în țară în cursul zilei de vineri și să continue pregătirile pentru startul noului sezon competițional.












