Ştiri

Erik Lincar, la reunirea echipei: „Ne dorim să fim cel puțin la fel de solizi ca sezonul trecut”

 24.06.2026, 20:44

FC Bihor a dat startul pregătirilor pentru noul sezon competițional miercuri, la Stadionul Iuliu Bodola, unde jucătorii și staff-ul tehnic s-au reunit pentru prima ședință de pregătire din această vară.

La întâlnirea cu reprezentanții mass-media, antrenorul principal Erik Lincar s-a declarat mulțumit de modul în care a fost alcătuit lotul până în acest moment și a subliniat că obiectivul echipei este construirea unui grup cel puțin la fel de puternic precum cel care a reușit performanța calificării în play-off în sezonul precedent.
„Mă bucur că ne-am reunit astăzi. Suntem în număr mare, am reușit să facem anumite transferuri pe care mi le doream și cred că vor mai urma și altele. La echipă au rămas în principiu jucătorii care au dat randament și am avut un sezon foarte bun, dar pe care trebuie să-l uităm. Începem un nou campionat, care va fi la fel de intens și de disputat, iar noi trebuie să ne pregătim în consecință”, a declarat tehnicianul.

Antrenorul roș-albaștrilor a evidențiat și condițiile bune de pregătire de care beneficiază echipa, precizând că stagiul centralizat programat în Slovenia va reprezenta un pas important în pregătirea debutului de sezon.
„Ne pregătim pentru primul minut din prima etapă. Sper să arătăm cât mai bine, să devenim o echipă la fel de solidă sau chiar mai solidă decât anul trecut și rezultatele să fie foarte bune”, a afirmat Erik Lincar.

Referindu-se la obiectivele pentru noua ediție de campionat, tehnicianul a recunoscut că performanța obținută în sezonul trecut ridică în mod firesc nivelul așteptărilor.
„Anul trecut ne-am propus să fim undeva la mijlocul clasamentului, însă prin evoluția jucătorilor și prin performanța de a intra în play-off este normal să ne dorim din nou să fim acolo. Cred că orice echipă își dorește să ajungă în play-off. Sunt meciuri disputate, echipe bune și pentru un fotbalist acesta este cel mai important lucru.”

În ceea ce privește campania de transferuri, antrenorul principal a precizat că lotul este unul echilibrat, însă clubul continuă să urmărească întărirea unor compartimente.
„Avem multe posturi acoperite încă din sezonul trecut, dar vom mai încerca să facem trei-patru transferuri, dacă va fi cazul. Sunt jucători cu experiență și cred că integrarea lor nu va fi o problemă.”

Erik Lincar a subliniat că noul sezon se anunță unul extrem de echilibrat, în condițiile în care numeroase echipe și-au consolidat loturile și își propun obiective importante.