Erik Lincar, după înfrângerea de la Chiajna: „Avem calitate, dar din păcate, momentan lipsește încrederea”
08.08.2026, 12:52FC Bihor a pierdut cu 0-2 partida disputată sâmbătă, în deplasare, cu Concordia Chiajna, în etapa a doua a Ligii a II-a. La finalul jocului, antrenorul Erik Lincar a vorbit despre evoluția echipei sale, despre ocaziile ratate, accidentările care continuă să afecteze lotul, dar și despre momentele de joc și deciziile de arbitraj care, în opinia sa, au influențat partida.
Tehnicianul orădean consideră că FC Bihor ar fi meritat să intre în avantaj la pauză, după o primă repriză în care echipa a avut mai multe situații bune de a marca.
„Am niște sentimente mixte. Mai ales că începem din nou jocul foarte bine, ne creăm situații foarte bune de a marca, dar mingea nu intră în poartă. Din păcate, este al patrulea jucător care ni se accidentează. Sunt jucători importanți pe care îi pierdem, ceea ce afectează, până la urmă, și schimbările, și nivelul la care suntem. Totuși, consider că meritam în prima repriză măcar să reușim să înscriem”, a declarat Erik Lincar.
FC Bihor a avut mai multe oportunități în prima parte, inclusiv prin Ioan Filip, Alexandru Boiciuc și Mihai Orban, ultima dintre acestea fiind una dintre cele mai mari șanse ale reprizei.
Antrenorul echipei orădene consideră că începutul reprizei secunde a fost momentul care a schimbat cursul partidei.
„În a doua repriză, începutul de joc a fost foarte slab. Luăm gol din fază fixă, ceea ce ne-a dereglat total și n-am putut să punem în practică ceea ce am propus pentru repriza a doua”, a explicat tehnicianul.
Lincar: „Arbitrajul chiar e ucigător”
Erik Lincar a vorbit și despre faza din repriza secundă în care FC Bihor a solicitat o lovitură de pedeapsă, după un duel în care un jucător orădean a fost ținut de tricou în careul gazdelor.
Antrenorul consideră că formația sa a fost dezavantajată de mai multe decizii de arbitraj în acest început de sezon.
„Nu mai zic că am avut din nou penalty clar. Arbitrajul chiar e ucigător. Cred că n-am mai întâlnit în viața mea. Nici nu mai vine să înceapă de la început, să le dea penalty la adversari și să ne toace etapă de etapă. Dar e deja impresionant cât de mult se greșește împotriva noastră”, a spus Lincar.
Tehnicianul a subliniat însă că echipa trebuie să treacă peste momentul dificil și să își recâștige încrederea.
„Avem nevoie să fim puternici, avem un pic de bărbăție, să trecem peste momentul ăsta greu. Eu zic că avem calitate, dar, din păcate, momentan lipsește încrederea și unii jucători nu se află la cel mai înalt nivel.”
„Îmi doresc să avem rezultate mult mai pozitive”
Antrenorul roș-albaștrilor recunoaște că așteptările sale sunt mai mari în privința rezultatelor, dar consideră că echipa trece printr-o perioadă în care are nevoie și de mai multă șansă.
„Știți că am alte așteptări, îmi doresc să avem rezultate mult mai pozitive, dar uitați-vă că sunt momente complicate și atunci cu toții avem nevoie să fim și mai norocoși, mai cu șansă. Poate pe viitor vom reuși să schimbăm acest lucru și să legăm și noi victoriile”, a precizat Erik Lincar.
FC Bihor are însă o săptămână aglomerată. Miercuri, 12 august, roș-albaștrii vor evolua în Cupa României, la Sântandrei, cu Crișul, de la ora 17:30, iar sâmbătă, 15 august, vor reveni în campionat, pentru partida de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș, programată de la ora 11:00.
„E o săptămână complicată, mai ales că sunt două meciuri și acum ne întoarcem. O să ajungem la noapte, avem un drum destul de lung și sper să ne refacem repede. Mi-aș dori, până la urmă, și în Cupă, deși o să schimbăm anumite lucruri, să mergem mai departe. Dar e important, în același timp, și campionatul”, a mai spus antrenorul FC Bihor.
Pentru formația orădeană urmează, astfel, două jocuri importante într-un interval de doar patru zile, în care roș-albaștrii vor încerca să depășească startul dificil de sezon și să obțină primele rezultate pozitive.












