Elevii lui Lucian Ulici au câştigat turneul zonal şi s-au calificat între primele opt echipe ale CN de juniori E
29.04.2013, 12:00Echipa de juniori E a clubului FC Bihor a reuşit o frumoasă performanţă, de a se califica între cele mai bune opt echipe ale ţării, după ce, pe teren propriu, a izbutit să se impună în turneul zonal, pe care l-a găzduit în perioada 25-28 aprilie, pe terenul sintetic al Stadionului Municipal "Iuliu Bodola".
În faza grupelor, echipa orădeană, pregătită de antrenorul Lucian Ulici, a debutat cu o victorie, scor 2-1, în faţa celor de la Viitorul Zalău. Golurile au fost marcate de Săutiuţ şi Pop.
În meciul II, jucătorii de la FC Bihor s-au impus şi mai clar, cu 3-0, în compania bistriţenilor de la Gloria, toate golurile fiind marcate de Pop.
Cum în celălalt joc din grupă, Viitorul Zalău a învins Gloria Bistriţa, elevii antrenorului Lucian Ulici au încheiat seria pe primul loc, urmaţi fiind de zălăuanii de la Viitorul şi de bistriţenii de la Gloria.
În grupa B, primul loc a fost adjudecat de CFR Cluj, locul II i-a revenit echipei FC Mara 2010 Baia Mare, iar pe locul III s-a clasat LPS Satu Mare.
În semifinale, FC Bihor a întâlnit, astfel, echipa de pe locul II din grupa B, FC Mara 2010, echipă pe care a învins-o foarte clar, cu scorul de 5-0, prin golurile marcate de Bartha – 2, Blăgea – 2 şi Burca.
Cum în cealaltă semifinală, CFR Cluj a dispus cu 4-0 de Viitorul Zalău, mare finală, cea care a decis câştigătoarea turneului şi echipa calificată la turneul semifinal, le-a opus pe echipele FC Bihor şi CFR Cluj.
Jocul din ultimul act a fost foarte disputat, echilibrat, la finele timpului regulamentar de joc scorul fiind egal, 1-1, prin golul orădenilor marcat de Costea.
Departajarea pentru a stabili învingătoarea s-a făcut astfel la loviturile de departajare, unde FC Bihor a înscris de trei ori, prin Burca, Pop şi Ioviţa, şi a ratat o singură dată, prin Blăgea, în timp ce clujenii au marcat doar un singur gol. Astfel, scorul general al finalei a fost 4-2 pentru "roş-albaştrii", care câştigă turneul şi se califică în etapa semifinală a Campionatului Naţional.
"Sunt extraordinar de fericit pentru realizarea acestei performanţe şi deosebit de mândru pentru că am posibilitatea să antrenez o echipă cu un potenţial remarcabil", a declarat, la final, antrenorul gazdelor, Lucian Ulici.
Tehnicianul orădean a ţinut să remarce întreg grupul de jucători pentru prestaţia avută, un plus peste medie avându-l totuşi Tiponuţ, Pop și portarul Beke, care a apărat trei penalty-uri în finala cu CFR.
Echipa orădeană, cu jucători născuţi în anul 2002, care a realizat această performanţă a fost formată din: Eduard Beke şi Andrei Morar – portari; Patrik Andras, Loren Ioviţă, Patrick Blăgea, Daniel Săutiuţ, Horia Beiuşanu, Vlad Costea, Mircea Pop, David Burca, Ricardo Bartha, Denis Tiponuţ, Daniel Borma şi Flavius Bălan.
Pentru antrenorul Lucian Ulici, acest rezultat constituie cea mai mare performanţă din cariera sa de tehnician. El a dorit, la sfârşit, să aducă mulţumiri conducerii clubului, care l-a sprijinit în găzduirea acestui turneu, lui Ovidiu Clonda, administratorul stadionului, pentru buna organizare, dar şi galeriei, "care a fost impecabilă, pe tot parcursul turneului".











