Ştiri

Echipele de juniori încep miercuri meciurile din Cupa României!

 07.10.2025, 12:25

Echipele de juniori ale clubului nostru încep în această săptămână jocurile din noua ediţie a Cupei României, cea aferentă sezonului competiţional 2025-2026. Astfel, miercuri, 8 octombrie, avem patru formaţii care vor susţine jocurile din primul tur al fazei naţionale din „competiţia KO” a fotbalului românesc.

Juniorii mari, cei de la grupa de U19, vor juca în deplasare, cu începere de la ora 12, pe terenul celor de la LPS Bihorul. Jocul, care este eliminatoriu, va avea loc la Stadionul Tineretului. 
Disputa se anunţă foarte interesantă, întrucât se vor întâlni primele două clasate din Seria a 10-a a Campionatului Naţional, după şapte etape. Vă reamintim însă că băieţii noştri, antrenaţi de Claudiu Mutu, sunt liderii detaşaţi ai ierarhiei, cu punctaj maxim.

Tot în deplasare, şi tot pe terenul celor de la LPS Bihorul Oradea, vor juca şi tinerii componenţi ai grupei de U17 a clubului nostru, miercuri, în primul tur al cupei. Jocul lor, programat tot la Stadionul Tineretului, va debuta însă de la ora 14.
Şi aici se anunţă un duel tare, pentru că se vor întâlni echipele de pe locurile 2 şi 3 în campionat. Reamintim că trupa nostră, pregătită de Sorin Pop, ocupă poziţia secundă în campionat, după şapte runde.

Avem însă şi echipe care vor evolua miercuri pe teren propriu, în primul tur al Cupei României. Este vorba despre formaţiile grupelor de vârstă U16 şi U15, care vor juca la Baza Sportivă Motorul, în compania celor de la ACS Transilvania Sport Academy.
Băieţii de la grupa de U16 au programat meciul cu începere de la ora 12, în timp ce cei de la U15 vor juca în continuare, de la ora 14.

Şi aici sunt dueluri interesante, pentru că se vor întâlni tot echipe fruntaşe din campionat. La U16, FC Bihor de pe locul 1, va primi replica celor de la ACS Transilvania de pe locul 3, în timp ce la categoria de U15, meciul de cupă de miercuri va opune exact invers echipele, FC Bihor de pe locul 3 în campionat, cu ACS Transilvania, ocupanta primei poziţii, după şapte runde. Totuşi, echipa noastră are un meci mai puţin disputat.