Ştiri

Echipa de U15 a clubului FC Bihor a câştigat ediţia din acest an a Cupei "Viitorul Zalău"

 25.08.2023, 09:26

Jucătorii echipei U15 a clubului FC Bihor (cei ai generaţiei 2009) au obţinut o frumoasă performanţă în această săptămână, după ce au participat în judeţul Sălaj la ediţia din acest an a tradiţionalului turneu dotat cu Cupa Viitorul Zalău.

Echipa orădeană antrenată de Stelian Farcău a luat parte la turneul categoriei de U15, care s-a desfăşurat la Baza Sportivă de la Mirşid şi unde s-au reunit la start 10 echipe.

În prima fază, formaţiile participante au fost împărţite în două grupe, iar FC Bihor s-a clasat pe locul 2, după ce a obţinut două victorii, un rezultat de egalitate şi a suferit o înfrângere. Astfel, „roş-albaştrii” s-au calificat în semifinale.

Turneul a fost început însă cu stângul de orădeni, care au cedat cu scorul de 2-3 meciul cu cei de la Academia de Fotbal Luceafărul Cluj, însă încet au reuşit să prindă gustul competiţiei şi au obţinut apoi două victorii, 6-0 cu Şcoala de Fotbal Ferariu din Bistriţa Năsăud şi 1-0 cu CS Dinamo Bucureşti.
În ultimul joc din grupă, FC Bihor a remizat cu CS Reghin, scor 0-0. De altfel, echipa mureşeană a câştigat grupa şi s-a calificat şi ea pentru semifinale.

În penultimul act al turneului, semifinale, FC Bihor Oradea a întâlnit câştigătoarea celeilalte grupe, gazdele de la Viitorul Zalău, pe care i-au învins cu scorul de 3-1.

În finală, elevii antrenorului Stelian Farcău s-au duelat din nou cu cei de la CS Reghin, pe care însă de această dată i-au întrecut clar, cu scorul de 3-0. Astfel, FC Bihor, deşi nu s-a putut baza la acest turneu pe patru jucători de bază şi a avut mulţi componenţi născuţi în anul 2010, a cucerit trofeul pus în joc.

De asemenea, Patrick Mellen, jucător transferat recent de la Viitorul Marghita, a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, el remarcându-se şi cu goluri spectaculoase în semifinale şi finală.
Un alt remarcat din echipa orădeană la acest turneu a fost Ştefan Caba, atacant, venit şi el în urmă cu un an de la Olimpia Salonta.

Conform tehnicinaului Stelian Farcău, evoluţia tinerilor săi jucători a fost peste aşteptări, astfel că merită toate felicitările pentru prestaţie şi rezultatele obţinute!