Ştiri

Două antrenamente, zilnic

 11.01.2011, 15:48

După terminarea testelor fizice, fotbaliştii de la FC Bihor şi-au reluat începând de marţi antrenamentele propriu-zise, în vederea pregătirii cât mai bine a sezonului competiţional de primăvară. 

Cu această ocazie a revenit la echipă şi tehnicianul Gheorghe Ghiţ, care a fost luni la Bucureşti, la consfătuirea naţională de început de an a antrenorilor.

Până pe data de 23 ianuarie, când vor pleca în cantonament în Ungaria, la Debrecen, jucătorii formaţiei fanion de fotbal a judeţului vor efectua câte două antrenamente zilnice.

Primul este programat de la ora 10.30 şi constă în pregătire fizică, de regulă alergări, în pădurea de la Băile Felix, iar cel de-al doilea are loc între orele 15 - 17 şi debutează la sală, pentru ca partea a doua să se desfăşoare la Stadionul Municipal, unde jucătorii se împart pe două grupe şi alternează pregătirea de forţă cu cea tehnico-tactică.

Deocamdată în lotul echipei orădene nu au apărut alte noutăţi în ceea ce priveşte jucătorii.