Deşi nu a jucat, FC Bihor şi-a adjudecat trei puncte în clasament
24.04.2011, 21:07Cu toate că nu a jucat, FC Bihor a câştigat cu scorul de 3-0, la masa verde, în etapa a 23-a a campionatului Ligii a II-a şi se menţine pe poziţia secundă în ierarhia la zi a seriei vestice.
Echipa Silvania Şimleul Silvaniei, care ar fi trebuit să-i fie adversară formaţiei noastre s-a retras din competiţie încă din iarnă, dar după încheierea primei părţi a campionatului, iar regulamentul Federaţiei Române de Fotbal prevede în acestă situaţie că echipa respectivă va pierde toate jocurile pe care le mai are de disputat, cu scorul de 0-3.
Astfel, FC Bihor a fost în acest weekend beneficiara celor trei puncte în confruntarea pe care ar fi trebuit să o susţină cu sălăjenii de la Silvania Şimleul Silvaniei, grupare retrasă din campionat în iarnă, după disputaea turului.
Ca atare, şi prin prisma celorlalte rezultate înregistrate în etapa a 23-a a Seriei a II-a din Liga a II-a, "roş-albaştrii" se menţin pe poziţia a doua a clasamentului, dar la doar un punct acum în urma liderului, Petrolul Ploieşti, care a remizat sâmbătă, pe teren propriu, în faţa celor de la ACSMU Politehnica Iaşi.
Dintre celelalte rezultate ale etapei cu numărul 23 se mai remarcă semieşecul, egalul, sibienilor, pe teren propriu, în faţa piteştenilor, dar şi succesul echipei CS Mioveni, clar, în faţa propriilor suporteri, în disputa cu Unirea Alba Iulia, viitoarea adversară a FC Bihorului.
Derby-ul Aradului s-a încheiat nedecis, cum, de altfel, şi jocul de la Turda s-a terminat cu un rezultat de egalitate, 0-0.
Rezultatele etapei a XXIII-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:
Vineri 22 Aprilie
ACU Arad - FC UTA Arad 0-0
CS Mioveni - Unirea Alba Iulia 4-0
Voinţa Sibiu - FC Argeş Piteşti 1-1
Arieşul Turda - ALRO Slatina 0-0
Gaz Metan CFR Craiova - Mureşul Deva 3-1
FC Bihor Oradea - FC Silvania Şimleu Silvaniei 3-0
Sâmbătă 23 Aprilie
Petrolul Ploieşti - ACS MU Politehnica Iaşi 1-1











