Cupa Națională U16 vine la Oradea! FC Bihor a cucerit trofeul după o finală spectaculoasă la Deva (FOTO)
03.06.2026, 13:38O nouă performanță de excepție pentru Centrul de Copii și Juniori al FC Bihor! Echipa U16 a clubului nostru a cucerit miercuri Cupa Națională, după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în finala disputată pe Stadionul „Cetate” din Deva, în fața formației SCM Râmnicu Vâlcea.
Formația pregătită de Dorin Mihuț a confirmat parcursul excelent din acest sezon și a reușit să transforme în realitate obiectivul pentru care a muncit timp de un an întreg: aducerea trofeului la Oradea.
Roș-albaștrii au început perfect partida și au deschis scorul încă din minutul 6, prin Krisztian Levai. Golul le-a oferit încredere tinerilor noștri jucători, care au continuat să controleze jocul și să își creeze ocazii importante. Gustavici a fost aproape de desprindere în două rânduri, iar Casian Lazău a lovit bara porții adverse, astfel că FC Bihor a intrat la pauză cu avantajul minim, de 1-0.
În repriza secundă, adversarii au reușit să restabilească egalitatea într-un moment de echilibru al jocului. Gheorghe Stânescu de la vâlceni a înscris în minutul 66, dar reacția echipei noastre a fost una demnă de o campioană. La doar şapte minute după golul vâlcenilor, Denis Gal a readus FC Bihor în avantaj, înscriind golul care avea să se dovedească decisiv.
Până la final, băieții lui Dorin Mihuț au continuat să fie periculoși în ofensivă și au mai beneficiat inclusiv de o lovitură de pedeapsă, însă tabela a rămas nemodificată, după ce Casian Lazău a ratat penalty-ul. Fluierul final a declanșat însă bucuria unei generații care a demonstrat caracter, valoare și maturitate într-unul dintre cele mai importante momente ale sezonului.
Pe lângă trofeul cucerit de echipă, FC Bihor a mai primit o distincție importantă. Autorul golului de 1-0, Krisztian Levai, a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei, răsplată pentru evoluția foarte bună avută în ultimul act al competiției.
FC Bihor - SCM Râmnicu Vâlcea 2-1 (1-0)
Au marcat: Krisztian Levai (min. 6) şi Denis Gal (min. 73) / Gheorghe Stănescu (min. 66)
FC Bihor U16: David Mados – Dragoș Pelea (min. 8 Luca Costea), David Pintea, Vlad Filip (cpt.), Ioan Tcaci – Krisztian Levai (min. 74 Daniel Aian Petrescu), Laurențiu Pruncuțiu – Rareş Benea (min. 46 David Mihuţ), Casian Lazău, Șerban Gustavici – Denis Gal (min. 83 Ianis Mierluţ).
Rezerve neutilizate: David Robea - David Pășcuț, Darius Vasilescu-Băloiu, Balint Balazs, Mohammed Rafik şi Octavian Popa
Alpturi de echipă au fost şi: Gabirel Tabora (suspendat) şi Mihnea Piţiş (accidentat)
Antrenor principal: Dorin Mihuţ: Antrenor secund: Cristian Lupuţ: Preparator fizic: Sergiu Moga. Antrenor cu portarii: Ruben Pomtoş
SCM Râmnicu Vâlcea: Lorenzo Butoi - Ștefan Foltea, Luca Bărbulescu (cpt.), Gheorghe Stănescu, Nicolae Dobrița, Alexandru Mihai, Alexandru Găujan, Denis Stoica (min. 46 Liviu Roșu), Mihai Moldovan (min. 58 Nicolas Duicu, min. 83 Bogdan Bulete), Darius Enescu și Patrick Zăvoi. Antrenor: Cezar Bora.
De remarcat că echipa noastră a terminat acest meci cu doi jucători mai tineri în teren, David Mihuţ (născut în 2011) şi Ianis Mierluţ (născut în 2012)

Dorin Mihuț: „Ne-am pregătit un an de zile pentru acest moment”
La finalul jocului, antrenorul Dorin Mihuț și-a felicitat jucătorii pentru efortul depus și a subliniat că succesul este rezultatul muncii desfășurate pe parcursul întregului sezon.
„A fost o partidă foarte bună. Ambele echipe și-au dorit să câștige, dar cred că echipa mai bună a câștigat. Ne-am pregătit un an de zile pentru acest moment și sunt foarte fericit că am reușit să aducem Cupa la Oradea”, a declarat tehnicianul formației noastre.
Antrenorul a evidențiat și forța grupului, mai ales în condițiile în care echipa nu l-a avut la dispoziție pe căpitanul Gabriel Tabora, suspendat pentru această finală.
„Toată echipa merită felicitări. Cei care au intrat de pe bancă au făcut diferența și au demonstrat că avem un grup foarte bun și foarte unit. Sunt copii care trebuie să se obișnuiască cu astfel de performanțe și să își stabilească obiective cât mai mari pentru viitor”, a spus Dorin Mihuț.
Tehnicianul consideră că trofeul trebuie să reprezinte un nou standard pentru această generație.
„Trebuie să devină o normalitate să ne batem pentru campionat și pentru Cupă. Pentru mine, personal, este o mare satisfacție, pentru că această reușită reprezintă munca de un an de zile.”
Călin Cheregi: „Punem bazele unei academii sănătoase”
La rândul său, coordonatorul Centrului de Copii și Juniori, Călin Cheregi, a apreciat modul în care echipa a gestionat finala și a evidențiat implicarea tuturor celor care au contribuit la acest succes.
„Suntem foarte bucuroși pentru acest rezultat. A fost un meci disputat împotriva unei echipe foarte tenace, dar copiii au făcut din nou un joc foarte reușit. Chiar dacă scorul a fost de 2-1, consider că victoria noastră nu a fost pusă niciun moment sub semnul întrebării”, a afirmat Cheregi.
Coordonatorul centrului a ținut să mulțumească conducerii clubului, staff-ului tehnic și părinților care au fost alături de echipă la Deva.
„Felicit conducerea clubului, colegii din staff și părinții care au fost într-un număr foarte mare la Deva pentru a-i susține pe copii. Această performanță le aparține tuturor.”
Totodată, Cheregi a subliniat faptul că finala a fost încheiată pe teren și cu jucători mai mici ca vârstă, un aspect care confirmă direcția de dezvoltare a academiei.
„Am terminat meciul cu jucători născuți în 2011 și 2012, care au intrat foarte bine și au contribuit la succesul echipei. Acesta este drumul pe care ni-l dorim și cred că astfel punem bazele unei academii sănătoase.”
Cupa Națională U16 ajunge astfel în vitrina FC Bihor, încununând un sezon remarcabil pentru această generație și confirmând încă o dată munca foarte bună desfășurată în cadrul Centrului de Copii și Juniori al clubului.
Felicitări jucătorilor, staff-ului tehnic, părinților și tuturor celor care au contribuit la această performanță deosebită!
Hai, FC Bihor!
FOTO, AICI!












