Cosmin Iuhas, primul transfer
22.01.2011, 07:38Conducerea clubului FC Bihor a ajuns la o înţelegere cu jucătorul Cosmin Iuhas, în vârstă de 26 de ani, care evoluează pe postul de fundaş stânga şi care a semnat cu echipa fanion a judeţului Bihor pe o perioadă de şase luni, cu drept de prelungire pentru încă doi ani.
Cosmin Iuhas a evoluat în turul campionatului la CS Otopeni, dar a fost jucătorul Universităţii clujene, care la împrumutat la formaţia ilfoveană. În trecut, el a mai evoluat şi la FC Silvania Şimleul Silvaniei.
După o perioadă de antrenamente pe plan local, jucătorii formaţiei bihorene vor intra de luni într-o nouă etapă a pregătirilor din această iarnă. Sub comanda antrenorului Gheorghe Ghiţ ei se vor afla în perioada 24 ianuarie - 5 februarie în cantonament în Ungaria, la Debrecen. Aici vor fi disputate şi primele jocuri din noul an.
Prima dispută este prevăzută pentru miercuri, 26 ianuarie, de la ora 11, în compania echipei locale DVSC Debrecen, campioana ţării vecine şi participantă în Liga Campionilor. Pe 29 ianuarie, "roş-albaştrii" vor juca în compania celor de la Ujpest Budapesta, iar pe 2 februarie vor întâlni echipa Gloria Arad.