Ştiri

Cantonamentul din Slovenia continuă în ritm susținut (FOTO)

 09.07.2026, 17:33

După disputarea primului joc de verificare din cantonamentul de la Rogla, în compania formației slovene NK Jadran Dekani, fotbaliștii de la FC Bihor și-au reluat imediat programul de pregătire, fără a reduce intensitatea antrenamentelor.

Roș-albaștrii continuă să respecte programul stabilit de staff-ul tehnic, cu câte două ședințe de pregătire în fiecare zi, perioada petrecută în Slovenia fiind una esențială pentru acumulările fizice, consolidarea relațiilor de joc și integrarea noilor jucători în cadrul echipei.

Antrenamentele desfășurate la baza sportivă din Rogla alternează exercițiile fizice cu cele tehnico-tactice, astfel încât echipa să ajungă într-o formă cât mai bună înaintea debutului noului sezon competițional. Atmosfera din lot este una foarte bună, iar jucătorii răspund cu seriozitate și implicare cerințelor staff-ului tehnic.

Următorul test al formației noastre este programat sâmbătă, când FC Bihor va întâlni echipa croată NK Varaždin, adversar care evoluează în prima ligă a Croației. Partida va reprezenta un nou prilej pentru antrenori de a evalua nivelul de pregătire al jucătorilor și de a continua procesul de omogenizare a lotului.

Stagiul de pregătire din Slovenia va continua și în zilele următoare cu noi antrenamente și jocuri de verificare, menite să pregătească echipa pentru startul oficial al sezonului 2026-2027.

FOTO, AICI!