Bun venit, Mihai Kereki!
24.06.2025, 12:00
Avem plăcerea să anunţăm primul transfer al acestei veri. Este vorba despre jucătorul Mihai Kereki, care vine de la Steaua Bucureşti!
Născut la 1 noiembrie 1996 la Cluj Napoca, Mihai Kereki măsoară 1,91 metri şi evoluează pe postul de fundaş central. El este un jucător de picior drept şi a evoluat pentru formaţia bucureşteană pe parcursul sezonului recent încheiat.
O altă poziţie pe care poate fi folosit Mihai este cea de mijlocaş defensiv.
Până să ajungă la CSA Steaua, Mihai Kereki a evoluat la echipa de U19 a celor de la CFR Cluj, după care a trecut pe la Unirea Jucu, CSM Deva, Unirea Dej, CFR Cluj II şi Comuna Recea.
În sezonul trecut al Ligii a II-a, Mihai a strâns 16 jocuri şi a marcat un gol.
Mihai Kereki a semnat pentru o perioadă de doi ani, cu drept de prelungire pentru încă un an, cu clubul nostru, unde va purta tricoul cu numărul 5.
FC Bihor îi transmite un călduros bun venit lui Mihai şi mult succes în echipamentul roş-albastru orădean!