Bihorenii susţin marţi, la Satu Mare, jocul de cupă cu Olimpia
10.09.2012, 14:02Meciul "roş-albaştrilor", cu Olimpia din localitate, are loc în cadrul turului V al Cupei României Timişoreana, fază a competiţiei unde s-au calificat după ce au trecut, la loviturile de departajare, pe teren propriu, de Luceafărul Felix.
"Vom respecta competiţia şi vom încerca să mergem mai departe şi în Cupa României. Vor apărea şi jucători care au evoluat mai puţin, dar important este să facem un joc bun şi să mergem mai departe în această competiţie. Olimpia este o echipă bună de liga a III-a, care are obiectiv promovarea", este declaraţia antrenorului principal de la FC Bihor înaintea acestei confruntări.
De precizat faptul că înaintea disputei, nu sunt probleme de lot la FC Bihor, ba dimpotrivă, va reveni fundaşul Oltean.
Plecarea echipei orădene are loc marţi, în ziua meciului, de la ora 13, iar jocul urmând a debuta de la 16.30.
În cazul în care FC Bihor va depăşi şi acest adversar, atunci va obţine calificarea în şaisprezecimile de finală ale competiţiei, unde se va duela cu un adversar de primă ligă.












