Ştiri

Arsenie Mocan a debutat sub tricolor şi a evoluat tot meciul cu Turcia!

 09.10.2025, 16:56

Tânărul şi talentatul portar al clubului nostru Arsenie Mocan a debutat joi la echipa naţională, după ce a evoluat în meciul pe care reprezentativa U18 a ţării noastre l-a susţinut în Turcia, la Derince, în compania selecţionatei similare a ţării gazdă.

Jocul, care a contat pentru prima etapă din Turneul celor 4 Națiuni, care are loc în Provincia Kocaeli din Turcia, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Tânărul portar al clubului nostru, Arsenie Mocan, în vârstă de 17 ani, a fost titularizat în acest meci de selecţionerul Ion Marin şi a evoluat pe întreaga durată a partidei, reuşind să păstreze intactă poarta naţionalei ţării nostre.

„Debutul a fost unul frumos, mă bucur că am reuşit să menţin poarta intactă şi că am dat încredere echipei. Am fost sigur pe mine şi entuziasmat să joc la echipa naţională şi să mi-se cânte imnul. Vreau să le mulţumesc tuturor antrenorilor şi psihologului care m-au pregătit pentru acest moment şi sper la cat mai multe”, ne-a declarat Arsenie, după partidă.

Iată însă echipa trimisă în teren de antrenorul Ion Marin în acest joc: Mocan – Bordea (min. 66 C. Gheorghe), Bădărău (min. 66 V. Dragomir), Vechiu, Precupanu – Podoleanu – Batzula (min. 66 Luncașu), B. Petre (min. 46 Berchez),  Țăroi (min. 79 R. Coman) –  Avramescu (min. 79 Rostas) şi Bota (min. 82 Drăghici).
În următorul joc, tinerii tricolori vor întâlni Portugalia, sâmbătă, cu începere de la ora 14, într-o partidă ce se va desfăşura la Stadionul Atatürk din Sapanca.