Speed fitness, un aparat modern de recuperare pentru jucătorii orădeni (FOTO)
09.02.2012, 16:21Jucătorii echipei FC Bihor beneficiază de acum de un aparat modern de recuperare. Este vorba de un aparat de speed fitness, singurul de acest gen din Oradea, care a fost prezentat presei la deschiderea de joi a salonului de speed fitness al antrenorului cu portarii al echipei orădene, Gendur Laszlo.
Este vorba despre un aparat de electrostimulare, care combină elecrostimularea cu mişcarea, fiind mult mai eficient decât aparatele de electrostimulare la care doar se stă întins.
O şedinţă de 20 de minute pe acest aparat este echivalentul a 5-6 ore de exerciţii la o sală clasică de fitness.
Aparatul este foarte eficient pentru slăbire şi reabilitare după accidente sau accidentele sportivilor şi poate fi utilizat de orice persoană cu vârsta cuprinsă între 16 şi 86 de ani.
În ţările dezvoltate din occident îl folosesc sportivii de performanţă pentru recuperare, dar şi pentru antrenament, fiind un supliment pe lângă antrenamentul normal.
După cum susţin instructorii salonului orădean, speed fitness-ul este foarte bun şi pentru femei, fiind anticelulitic. "Nu solicită articulaţiile şi lucrează musculatura spatelui. Este foarte important în prevenirea lordozelor, cifozelor şi scoliozelor. Nu în ultimul rând, îmbunătăţeşte circulaţia".
Salonul Edy speed fitness beneficiază de doi instructori, care lucrează individual cu fiecare persoană, în funcţie de dorinţele clientului.
Jucătorii de la FC Bihor vor avea acces la aparat pentru reabilitare, sub îndrumarea medicului Alin Iova.
De altfel, după testarea de la inaugurare, portarul Călin Fildan şi mijlocaşul Ciprian Selagea, s-au arătat foarte încântaţi de modul de lucru al acestuia şi timpul scurt de utilizare.
Salonul este situat pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, iar la inaugurare au fost prezenţi şi oficialii clubului orădean, în frunte cu preşedintele Şerban Morcan.











