Ştiri

A început montarea instalaţiei de nocturnă la Stadionul "Iuliu Bodola"

 14.09.2023, 12:49

Joi a început la Stadionul „Iuliu Bodola” montarea instalaţiei de nocturnă, pentru jocurile cu FCSB şi Dinamo din cadrul Cupei României.

Reamintim că în urma tragerii la sorţi pentru faza grupelor Cupei României, FC Bihor a fost repartizată în Grupa C, alături de echipele: FCU 1948 Craiova, FCSB, Oțelul Galați, Dinamo şi SCM Zalău.
Conform tragerii la sorţi, formaţia noastră va întâlni echipele FCSB, Dinamo şi SCM Zalău.
Întrucât regulamentul competiţiei prevede ca disputele să se desfăşoare pe terenul formaţiilor mai slab cotate, FC Bihor va fi gazdă în confruntările cu FCSB şi Dinamo şi va juca în deplasare cu SCM Zalău.

Prima etapă este programată în jurul datei de 27 septembrie, când FC Bihor va întâlni FCSB. Etapa a doua, când FC Bihor se va duela cu Dinamo, se va desfăşura în jurul datei de 1 noiembrie, iar etapa a III-a, când formaţia orădeană va evolua în deplasare, pe terenul celor de la SCM Zalău, va avea loc în jurul datei de 6 decembrie.
Pentru ca meciurile cu FCSB şi Dinamo să se desfăşoare la Oradea şi nu într-un alt oraş, conducerea clubului a închiariat o instalaţie de nocturnă, care va rămâne montată la Satdionul „Iuliu Bodola”, până după jocul cu Dinamo.