Ştiri

Hai Bihorul! "Roş-albaştrii" susţin sâmbătă, la Mioveni, al doilea derby din acest retur

 24.03.2011, 18:49
După succesul clar, repurtat pe teren propriu, în faţa echipei ACU Arad, formaţia "roş-albastră" îşi îndreaptă acum atenţia asupra celor două jocuri extrem de dificile pe care le au de disputat în deplasare, mai întâi la Mioveni şi apoi la Iaşi. Meciul de la Mioveni, din compania echipei locale CS, este programat sâmbătă, cu începere de la ora 11, pe stadionul Dacia.

Jocul din judeţul Argeş, dintre FC Bihor şi CS Mioveni, se constituie derby-ul etapei a XIX-a a campionatului Seriei a II-a din liga secundă, cele două combatante fiind pe podiumul clasamentului înaintea acestei runde, FC Bihor pe locul al II-lea, cu 33 de puncte, în timp ce echipa gazdă ocupă treapta a III-a a ierarhiei, cu un punct mai puţin, 32.

Echipa orădeană nu se confruntă cu probleme de efectiv înaintea acestei partide. Doar asupra jucătorilor prezenţi la echipa naţională U19, care a participat în Macedonia, pentru o dublă cu echipa similară a acestei ţări, Mărkuş şi Florean, planează o anumită incertitudine, neştiindu-se dacă vor juca sâmbătă şi, în caz afirmativ, cât vor juca. Până la ora partidei, antrenorul Gheorghe Ghiţ va stabili însă, împreună cu staff-ul tehnic, acest aspect.

Meciul, cap de afiş al etapei, va fi condus de o brigadă de arbitrii formată din: Alexandru Tudor (Bucureşti) - Bogdan Daniel (Braşov) şi Bogdan Velicu (Bucureşti). Rezervă a fost desemnat Cătălin Busi (Ramnicu Valcea), iar observatori, Valeriu Ioniţă (Bucureşti) şi Paul Cazan (Bucureşti).

Înaintea confruntării, tehnicianul Gheorghe Ghiţ a declarat: "Ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă care acasă pune presiune pe adversar, având o posesie foarte bună. La gazde sunt şi câţiva ex-bihoreni, care vor încerca să-şi facă treaba, ca oricare alt jucător, acolo unde este. Sunt două meciuri, cu Mioveniul şi Iaşiul, după care vom putea analiza situaţia echipei în ceea ce priveşte accederea pe unul din primele două locuri. Jucătorii sunt motivaţi, încrezători pentru aceste două dispute extrem de dificile, sper să şi confirme pe teren."

Formaţia "roş-albastră" a pleacat joi după amiază, după antrenamentul pe care l-a susţinut la stadionul Municipal "Iuliu Bodola", spre Mioveni, având programată o oprire la Sibiu, unde, vineri, va efectua un antrenament.

Dintre celelalte partide din această etapă, a 19-a, ne mai interesează jocul de la Ploieşti, dintre Petrolul, ocupanta locului al IV-lea, şi "bătrâna doamnă a fotbalului românesc", UTA. Lidera clasamentului, Voinţa Sibiu, va avea liber, în timp ce celălalt joc important al acestei runde, cel de la Slatina, dintre echipa locală, ALRO, şi Politehnica Iaşi a fost amânat pentru data de 30 martie.


Programul etapei a XIX-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:

Sâmbătă, ora 11:
CS Mioveni - FC Bihor
ACU Arad - CSM Râmnicu Vâlcea
Gaz Metan CFR Craiova - Unirea Alba Iulia
Petrolul Ploieşti - UTA Arad
Muresul Deva - FC Argeş

Miercuri, 30 martie, ora 15:
Alro Slatina - Politehnica Iaşi

Partidele Voinţa Sibiu - Minerul Lupeni şi Arieşul Turda - FC Silvania Şimleu Silvaniei nu se dispută, echipele Minerul Lupeni şi FC Silvania fiind retrase din campionat. Arieşul Turda va câştiga însă la masa verde, cu scorul de 3-0, având în vedere faptul că Silvania s-a retras din competiţie după încheierea turului.


Clasament:

1. Voinţa Sibiu 34 p
2. FC Bihor Oradea 33 p
3. CS Mioveni 32 p
4. Petrolul Ploieşti 31 p
5. ACS MU Politehnica Iaşi 30 p
6. ALRO Slatina 28 p
7. CSM Râmnicu Vâlcea 20 p
8. Gaz Metan CFR Craiova 20 p
9. FC Argeş Piteşti 20 p
10. Mureşul Deva 19 p
11. FC UTA Arad 18 p
12. Arieşul Turda 17 p
13. Unirea Alba Iulia 15 p
14. ACU Arad 13 p
15. Silvania Şimleu Silvaniei 10 p
16. Minerul Lupeni 0 p