"Roş-albaştrii" şi-au reluat pregătirile în vederea noului sezon (FOTO)
15.06.2011, 13:26La prima strigare a antrenorului Gheorghe Ghiţ, programată la ora 10.30, la stadionul Municipal, au răspuns prezent 30 de jucători, inclusiv cei nou-veniţi.
Chiar dacă încă nu ştiu sigur că vor evolua în liga I, jucătorii şi staff-ul tehnic şi administrativ al clubului orădean se pregătesc pentru prima divizie, tocmai de aceea fiind programată reluarea pregătirilor încă de pe 15 iunie, fiindcă prima etapă a ligii I, ediţia 2011-2012, va avea loc peste numai o lună şi o săptămână, mai exact pe data de 22 iulie.
La primul antrenament al "roş-albaştrilor" au fost prezenţi 30 de jucători, inclusiv cei nou-veniţi, Voiculeţ, Diarra şi Tânc, toţi trei de la UTA. Dacă Adrian Voiculeţ, care revine la Oradea, unde a mai activat în sezonul 2005-2006, s-a antrenat, jucătorul ivorian Diarra a fost prezent la reunire dar nu s-a antrenat, el mai fiind legat prin contract cu UTA, până pe data de 30 iunie. Fundaşul central Tânc a fost noutatea acestei reuniri, el provenind tot de la UTA, acolo unde a plecat de la FC Bihor anul trecut.
Cei 30 de jucători prezenţi la reunire au fost: Ţoca, Muscă, Diarra, Iuhas, Oltean, Moraru, Lupu, Teşan, Petrache, Danci, M. Popa, Chiş, Sorian, Birtalan, Voiculeţ, Cr. Cigan, Pogacsics, Coroian, Stroescu, Caciora, Bîrză, P. Achim, Fl. Pop, El Hadji, Tânc, Selagea, Sulea, Fildan, Hering şi Ionescu.
Au lipsit: Deaconescu, învoit până joi, Mărkuş şi Florean, aflaţi la lotul naţional U 19.
"Sper ca decizia din 20 iunie să ne fie favorabilă şi să continuăm munca şi rezultatele frumoase în Liga I. Voiculeţ, Diarra şi Tânc sunt deocamdată noutăţile, clubul mai poartă tratative şi cu alţi jucători. Important este însă ca jucătorii care vin să corespundă profilului nostru şi primei divizii, tineri şi de caracter", a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ înaintea primului antrenament din noul sezon.
Până luni echipa orădeană se va pregăti la stadionul Municipal, joi fiind programată şi vizita medicală. De luni fotbaliştii orădeni vor intra în primul cantonament, programat la Băile Felix, în perioada 20 iunie - 3 iulie. Până la începerea campionatului, componenţii FC Bihorului vor mai avea programat însă un cantonment, de jocuri, în Austria, în perioada 7 - 16 iulie.











