Ştiri

"Roş-albaştrii" revin în fotoliul de lider

 30.04.2011, 21:43
Formaţia FC Bihor a revenit în pe prima poziţie a clasamentului Seriei a II-a din Liga a II-a, după ce, sâmbătă, a reuşit să câştige la Alba Iulia, cu scorul de 1-0, în faţa echipei locale, Unirea. "Roş-albaştrii" s-au impus graţie golului pe care l-a reuşit Mădălin Popa, în minutul 85.

Cu toate că a avut în faţă un adversar care se bate pentru evitarea retrogradării şi era mai mult decât motivat înaintea confruntării de sâmbătă, de pe stadionul Cetate, formaţia fanion de fotbal a judeţului Bihor a reuşit să se impună şi să-şi adjudece, până la urmă, toate cele trei puncte puse în joc.

După o primă repriză mai echilibrată, în care orădenii şi-au creat câteva ocazii, prin Mărkuş, Fl. Pop şi Chiş, dar şi gazdele au replicat prin Kamara, în mitanul secund "roş-albaştrii" au insistat şi mai mult şi chiar au pus presiune la un moment dat pe adversar, iar cu 5 minute înainte de final au izbutit să dea lovitura de graţie. În urma unui corner, mingea a fost trimisă înalt în careul mare al gazdelor, la 7-8 metri de poarta lui Pascal, de unde Mădălin Popa s-a înălţat şi a reuşit să reia cu capul în plasa porţi gazdelor, marcând un gol foarte, foarte important.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, cu toate că, în minutul 90, gazdele au avut o ocazie uriaşă, însă portarul Pogacsics s-a aflat la post şi a reuşit să-şi salveze echipa de la pierderea a două puncte extrem de importante în economia finală a clasamentului.

Antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren, de la început, la Alba Iulia, echipa: Pogacsics - Oltean, Muscă, Deaconescu, Lupu - Chiş, Danci, Sorian - Florean, Mărkuş, Fl. Pop. În partea a doua au mai fost introduşi şi Sulea, M. Popa şi Cr. Cigan.

La sfârşitul jocului antrenorul orădean a ţinut să sublinieze: "Veneam după trei săptămâni de pauză, era foarte important să reintrăm în ritmul jocurilor. A fost un joc foarte disputat. Au fost trei puncte muncite ale echipei. Am fost disciplinaţi. De data aceasta am avut răbdare până am reuşit să marcam. Ne-am creat şi foarte multe ocazii."

Formaţia bihoreaană a profitat şi de semieşecul de la Strejnic al echipei Petrolul Ploieşti, care a remizat, surprinzător, în faţa celor de la Gaz Metan CFR Criova, cu scorul de 1-1, şi a trecut înaintea prahovenilor în ierarhia la zi.

Într-un alt meci cu implicaţii la promovare din cadrul etapei a XXIV-a din Seria a II-a a ligii secunde, la Slatina, echipa locală Alro a învins formaţia Voinţa Sibiu cu rezultatul de 3-2, la capătul unui joc care a consemnat dese răsturnări de scor.

Etapa a XXIV-a a Seriei a II-a din Liga a II-a de fotbal:
Vineri
Petrolul Ploieşti - Gaz Metan CFR Craiova 1-1
Sâmbătă, ora 11
Unirea Alba iulia - FC Bihor 0-1
FC Argeş - ACU Arad 1-0
Alro Slatina - Voinţa Sibiu 3-2
Mureşul Deva - Arieşul Turda 3-2
Sâmbătă, ora 19
UTA - CS Mioveni 0-0
CSM Rm. Vâlcea şi Polit. Iaşi au avut liber.

Clasament:
1. FC Bihor 46 p
2. Petrolul Ploieşti 45 p
3. CS Mioveni 42 p
4. Voinţa Sibiu 41 p
5. Alro Slatina 38 p

În următoarea etapă, FC Bihor va evolua miercuri, pe teren propriu, de la ora 18, în compania formaţirei arădene UTA.