FC Bihor speră într-o victorie la Deva
20.05.2011, 10:15După succesul de pe teren propriu, din compania celor de la Alro Slatina, formaţia FC Bihor s-a deplasat în acest weekend la Deva pentru meciul din antepenultima etapă a sezonului, programat în compania echipei locale Mureşul.
Partida, ce va avea loc sâmbătă, de la ora 11, pe Stadionul Cetate, este foarte importantă pentru „roş-albaştri", care urmăresc promovarea anul acesta şi care deocamdată ocupă poziţia a III-a a clasamentului Seriei a II-a, cu 51 de puncte, la egalitate cu CS Mioveni, de pe locul II.
Cum şi formaţia locală Mureşul are o miză deosebită în această confruntare, fiindcă luptă pentru rămânerea în cel de-al doilea eşalon, partida se anunţă foarte importantă pentru ambele combatante, tocmai de aceea conducătorii clubului orădean au pus la dispoziţie suporterilor trei autocare, a câte 50 de locuri fiecare, care să-i ducă şi să-i aducă pe gratis la Deva. Suporterii orădeni urmând a-şi plăti doar biletele de intrare la joc.
Plecarea are loc sâmbătă dimineaţă, de la ora 5, din faţa Stadionului Municipal „Iuliu Bodola".
Partida de la Deva va fi arbitrată la centru de timişoreanul Sorin Tarcea.
Înaintea confruntării, antrenorul orădean Gheorghe Ghiţ nu se confruntă cu probleme de efectiv, doar căpitanul Dumitru Muscă a avut unele probleme medicale după jocul cu Alro şi nu s-a putut antrena săptămâna aceasta, dar până la ora disputei se speră a fi recuperat.
Tehnicianul orădean, recunoaşte gradul de dificultate al întâlnirii, este optimist dar încearcă să menţină şi o anumită stare de echilibru."Este foarte important să câştigăm la Deva. Sper să obţinem rezultate pozitive în ultimele trei etape, astfel încat, la finalul campionatului, să ne situam pe unul din primele două locuri, cele care duc ân Liga I", a afirmat Gheorghe Ghiţ înainte de plecarea de vineri a echipei.
În runda cu numărul 28, contracandidatele Bihorului la promovare, Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, se vor întâlni în meci direct, pe terenul primei formaţii. Meciul urmeză să fie televizat pe canalul Dolce Sport, şi tocmai de aceea a fost devansat cu o zi, urmând să aibă loc duminică, de la ora 12.
Un alt meci interesant din această rundă se anunţă la Turda, între echipa locală, Arieşul, şi Voinţa Sibiu, sâmbătă, de la ora 11.
Runda din acest weekend a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:
Etapa 28
21.05.2011/11:00 Unirea Alba Iulia - Politehnica Iasi
UTA Arad - FC Silvania Şimleu Silvaniei 3-0 (la masa verde)
FC Argeş - Minerul Lupeni anulat
21.05.2011/11:00 Alro Slatina - CSM Râmnicu Vâlcea
21.05.2011/11:00 Muresul Deva - FC Bihor
22.05.2011/12:00 Petrolul Ploieşti - CS Mioveni
21.05.2011/11:00 Gaz Metan CFR Craiova - ACU Arad
21.05.2011/11:00 Arieşul Turda - Voinţa Sibiu











