Ştiri

Juniorii C au încheiat pe locul III în grupă la turneul zonal de la Cluj Napoca

 07.06.2015, 18:30

Deşi a început bine turneul zonal al Campionatului Naţional de Fotbal pentru juniori E (născuţi în anul 2000), învingând în prima etapă din faza grupelor, cu scorul de 1-0, echipa Ardealul Cluj, formaţia orădeană FC Bihor a încheiat în cele din urmă pe locul III în grupă, ultimul, la egalitate de puncte însă cu echipele de pe primele două poziţii.

Situaţia în grupa A a turneului zonal al CN de la Cluj s-a complicat, după ce în etapa a II-a, FC Bihor  a pierdut surprinzător, cu 0-1, în faţa celor de la Sporting Recea, iar mai apoi, sâmbătă, Ardealul Cluj a dispus cu scorul de 2-1 de maramureşenii de la Sporting Recea. În aceste condiţii, toate cele trei echipe au acumulat câte trei puncte, iar la golaveraj au fost, de asemenea, egale. Cum echipele cin Cluj şi Recea au marcat însă câte două goluri, iar FC Bihor doar unul, orădenii au fost plasaţi pe locul III, în timp ce pentru a le departaja, pentru a stabili învingătoarea grupei, între Ardealul Cluj şi Sporting Recea, s-a tras la sorţi, câştig de cauză având maramureşenii, care s-au calificat în finală.

În ultimul act al turneului, duminică însă, Olimpia Satu Mare s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Recea, a câştigat turneul şi s-a calificat pentru turneul semifinal.

Pentru echipele de la Centrul de Copii şi Juniori de la clubul FC Bihor, după turneele zonale ale echipelor de juniori E şi C, de luni urmează turneul semifinal al Campionatului Naţional al juniorilor D, antrenaţi de Lucian Ulici, care vor evolua la Timişoara, urmând a întâlni în primul meci echipa Dinamo Bucureşti.