Ştiri

Ionuţ Pop: "Mă gândesc tot timpul la echipa naţională şi sper ca autorităţile locale să dea o mână de ajutor clubului FC Bihor"

 28.12.2014, 12:00

Cel mai recent produs al Centrului de Copii şi Juniori de la clubul FC Bihor, portarul Ionuţ Pop, care de la clubul orădean de fotbal a ajuns direct în Italia, la celebrul club AS Roma, s-a întors acasă de sărbători, pentru a fi în aceste zile alături de familie şi de prieteni.

După revenirea acasă, printre primele vizite pe care le-a făcut s-a numărat şi cea de la Stadionul "Iuliu Bodola", acolo unde Ionuţ a cunoscut tainele fotbalului, a crescut şi s-a format ca fotbalist. Cu acest prilej, am realizat un interviu cu cel care se anunţă unul dintre cei mai de perspectivă goalkeeperi ai României, la vârsta de nici 18 ani, el ajungând să evolueze în competiţia echipelor de tineret din Liga Campionilor Europeni.

- Ionuţ Pop, bine ai revenit acasă!
- Bine v-am regăsit, vă spun tuturor!

- Care e sentimentul care te încearcă acum, când te reîntorci acasă, după o perioadă pe care ai petrecut-o în Italia?
- Vă daţi seama că sunt foarte fericit, să-mi revăd familia, fostul antrenor, să-i revăd pe toţi bucuroşi acasă.

- E un sentiment plăcut ce vezi aici, pe lângă faptul că ţi-ai revăzut familia?
- Sunt bucuros în primul rând că am venit astăzi la Stadionul FC Bihor. M-am regăsit aici de unde am plecat…

- Spune-ne cum a fost acolo, eşti de ceva timp în Italia, la AS Roma…
- De şase luni sunt jucătorul Romei cu contract, ca să spun aşa. Este o realizare mare pentru mine, acest fapt, de când am avut primii paşi în fotbal… este una dintre cele mai mari realizări ale mele.

- Observăm că ai căpătat şi un uşor accent italienesc, înseamnă că te-ai cam adaptat din toate punctele de vedere…
- Da. Am învăţat foarte rapid limba, în două luni deja înţelegeam totul. Din acest punct de vedere chiar nu am avut probleme.

- Care sunt condiţiile de acolo?
- Este în primul rând disciplină, organizarea… Se pleacă cu totul şi cu totul de la o altă mentalitate.

- Tu în ce competiţie joci?
- Joc la Primavera, U 19.

- Practic, eşti în antecamera echipei de seniori oarecum, nu?
- Da. S-ar putea spune, echipa a doua..

- Cum a fost acest sezon, stagiunea din toamnă?
- Sunt în primul rând fericit că am reuşit să mergem în semifinalele Copei Italia. Am câştigat împotriva lui Inter, echipa lui George (n.r. George Puşcaş) şi sunt fericit că am apucat să jucăm şi contra lui şi că am ieşit învingători din acest meci.

- Cum a fost duelul cu George Puşcaş?
- Îmi părea că jucăm FC Bihor – Liberty Salonta şi chiar i-am spus, am făcut-o şi pe asta…

- A avut ocazii la poarta ta?
- Da. A avut două şuturi, dar pot să spun că fundaşii noştri centrali l-au ţinut în frâu.

- Echipa în care evoluezi este formată în mare parte din italieni sau, precum eşti tu, mai sunt şi din alte ţări?
- Mai sunt şi din alte ţări. Mai este un slovac şi un croat.

- În această toamnă, înţeleg, chiar ai avut ocazia să evoluezi în Liga Campionilor pentru echipele de tineret, nu?
- Da, datorită domnului antrenor, care mi-a dat încredere, am apucat să joc şi-n această competiţie. Sunt fericit că am debutat, chiar dacă am pierdut, important este că am apucat să debutez şi-n această competiţie şi uşor, sper să fac o carieră, la un nivel cât mai înalt.

- Eşti titular, înţeleg, la această echipă AS Roma Primavera?
- Da. Am început sezonul ca şi rezervă şi după aceea, uşor, uşor, pot să spun că mi-a dat şi mie încredere domnul antrenor.

- Cine-ţi este antrenor, dacă-l cunoaştem noi după nume?
- Da, trebuie să-l cunoaşteţi. Este tatăl lui Danielle De Rossi, Alberto De Rossi.

- Ionuţ, eşti însă acum acasă, de aici de unde ai plecat. Ai auzit probabil prin ce situaţie trece FC Bihor în această perioadă…
- Da, din păcate… Urmăresc, citesc din Italia, destul de des, presa. Îmi pare rău pentru FC Bihor pentru că a ajuns în această situaţie. Sper din tot sufletul să primească ajutor din toate părţile şi să le fie mai uşor.

- Faptul că tu ai ajuns direct de la FC Bihor la AS Roma este un exemplu pentru cei care se uită la acest club şi văd situaţia în care se găseşte. Se poate face performanţă şi de aici şi, iată, se pot lansa jucători chiar la nivelul cel mai înalt de la FC Bihor…
- Da. Aşa este. Totul ţine de seriozitate, de disciplină, cum am mai spus. Disciplina este baza a tot ceea ce faci.

- Ionuţ, ce-ţi propui tu pentru viitor, mai întâi pentru anul 2015, cam care-ţi sunt obiectivele?
- Cel mai important este să fiu sănătos, după care vin toate de la sine, cu seriozitate.

- Pe când ai face pasul către echipa de seniori, pe când te aştepţi?
- Eu sper cât mai repede, de când am ajuns acolo, mi-am impus să ajung cât mai repede.

- Te gândeşti cumva să ajungi şi la echipa naţională?
- Normal, tot timpul.

- Şi aştepţi, înţelegem o convocare la lotul acesta de U18?
- Da, sper, uşor, uşor să primesc şi această convocare la lotul de U18.

- Iar gândul tău cel mai mare, mai îndrăzneţ, pentru cariera ta, care ar fi?
- De când începi să joci fotbal te gândeşti să ajungi la cel mai înalt nivel, îţi impui să ajungi să joci în Liga Campionilor, la echipa naţională. Te uiţi la televizor şi-i vezi pe cei de acolo şi-ţi impui să ajungi şi tu la acest nivel înalt.

- Ce le-ai spune foştilor colegi de la Centrul de Copii şi Juniori de la FC Bihor, care acum se uită poate cu o anumită invidie, dar şi admiraţie la tine?
- Eu sper ca invidia să nu-şi aibă locul, mai mult admiraţia. În primul rând să fie serioşi în continuare, cum au fost şi cât timp am fost eu aici şi uşor, uşor, şi cu ajutorul grupului, să joace în Liga a II-a. Ar fi o realizare.

- Iar clubului, ce-i doreşti?
- Eu sper ca autorităţile locale să dea o mână de ajutor clubului, iar după aceea cu ajutorul tuturor, eu zic că se va reuşi trecerea acestui prag de către club.

- Cu ocazia acestor sărbători, ai un gând pentru iubitorii de fotbal din Bihor şi nu numai?
- În primul rând, vă doresc sărbători fericite tuturor! Să fiţi sănătoşi, alături de familiile voastre şi să susţineţi FC Bihor în continuare.

- Mulţumim foarte mult, asemenea-ţi dorim şi ţie şi anul 2015 să-ţi aducă realizarea tuturor obiectivelor pe care ţi le-ai propus.
- Vă mulţumesc frumos.