Ştiri

FC Bihor a remizat cu scorul de 3-3 în amicalul de la Sânmartin (FOTO)

 04.02.2015, 14:30

FC Bihor şi-a continuat miercuri seria jocurilor amicale din această iarnă, cu un meci de verificare pe care l-a susţinut pe terenul II al Stadionului Luceafărul din Sânmartin, în compania echipei locale, CSC, una dintre fruntaşele Ligii a III-a.

Partida, care s-a desfăşurat pe un teren acoperit cu un start de zăpadă, a fost dinamică, animată, cu multe ocazii de ambele părţi. După ce la pauză scorul a fost egal, 1-1, şi la finalul celor 90 de minute de joc, rezultatul consemnat a fost tot egal, 3-3.

Orădenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 26, după o acţiune purtată pe partea dreaptă de I. Cuc. Acesta i-a trimis lui Cr. Andor, care l-a angajat în careu pe atacantul Cr. Cigan, cel care l-a învins pe portarul gazdelor cu un şut pe jos, din interiorul careului.

Egalarea a survenit trei minute mai târziu, după o lovitură de colţ, executată de pe partea dreaptă de echipa din Sânmartin, prin Grosu, iar Gh. Popescu a reluat din 4-5 metri cu capul. Mingea după ce a lovit bara transversală a intrat în plasă.

Dacă până la pauză nu s-a mai înscris, deşi au mai apărut ocazii de ambele părţi, în repriza secundă, FC Bihor a început în trombă, marcând la doar două minute de la reluare, prin I. Ban, după centrarea de pe dreapta primită de la Luduşan.

Deşi a pus stăpânire pe joc, în minutul 65, echipa orădeană s-a văzut din nou egalată, în urma unei incursiuni pe partea dreaptă a lui Grosu, care a trimis periculos în faţa porţi, portarul Sălăjan a reuşit să scoată în prima fază, dar aflat în preajmă, Zadori a reluat în plasă.

Nu au trecut decât două minute şi FC Bihor a trecut din nou în avantaj. Luduşan şi-a servit din nou bine un coechipier, de pe partea dreaptă, de această dată pe Lorincz, care venit din urmă, din interiorul careului l-a învins pe portarul Verdeş.

Pe finalul jocului, antrenorul orădean Călin Cheregi a trimis în teren mulţi tineri, iar acest lucru s-a văzut în minutul 82, când la o gafă a apărării echipei FC Bihor, I. Ban a intervenit prin fault ca ultim apărător, pe linia de 16 metri a careului, a fost eliminat, însă cum gazdele au solicitat penalty, Cornea de la CSC, pentru injurii, a primit şi el cartonaşul roşu din partea arbitrului Rareş Vidican. Lovitura liberă ce a urmat a fost bine executată de Zadori, care a stabilit scorul final, 3-3.

"Mă bucură faptul că am înscris trei goluri din nou. Avem o poftă bună de a juca, de a finaliza. Am evaluat bine, încă o dată în acest joc de verificare ceea ce ne lipseşte, am depistat anumite minusuri, care sper ca după antrenamentele viitoare să le punem la punct. Tot atât de bine însă, mă supără puţin faptul că am primit trei goluri, dar mergem înainte, pentru asta ne verificăm în aceste jocuri ca să vedem ce facem la antrenamente. Din punctul de vedere al pregătirii fizice suntem la un nivel bun, urmează ca de acum să ne axăm mai mult pe antrenamente tehnico-tactice pentru a îmbunătăţi relaţiile de joc, fazele fixe, contraatacurile şi tot ce ţine de structura unui joc de fotbal", a declarat, după joc, antrenorul principal al echipei FC Bihor, Călin Cheregi.

"Sunt deosebit de mulţumit că jucătorii au prestat un joc bun. Ne-am ridicat la valoarea adversarului nostru din Liga a II-a. A fost un joc bun, de ambele părţi, dar eu sunt mulţumit de cum au răspuns băieţii noştri, în pofida faptului că nu am efectuat pregătirea fizică din această iarnă, dar sper ca şi această problemă s-o rectificăm din mers până la începerea campionatului", a declarat, la rândul său, antrenorul formaţiei CSC Sânmartin, Florin Fărcaş.

Dacă la echipa gazdă nu au putut juca în acest meci Mintaş şi Leontin Jurcă, la FC Bihor a lipsit în continuare căpitanul Fl. Lazăr, dar şi Adam Achim, operat recent de apendicită.

CSC Sânmartin – FC Bihor 3-3(1-1)
Spectatori: 50
Timp: friguros
Teren: îngheţat, acoperit cu un strat de zăpadă
Au marcat: Gh. Popescu (min. 29) şi Zadori (min. 65 şi 82) / Cr. Cigan (min. 26), I. Ban (min. 47) şi Lorincz (min. 67)
CSC Sânmartin: S. Ghilea – Matei, Cura, Chira, Arsene – Pantea – Ov. Ghilea, Copil, Cr. Jurcă, Grosu – Gh. Popescu. În repriza a doua au mai intrat: Verdeş – G. Bogdan, Mangra, Cervinschi, Novak, Olariu, Zadori şi Cornea. Antrenori: Florin Fărcaş şi Cosmin Brândaş
FC Bihor (prima repriză): Barabaş (min. 30 Fildan) – Mihuţ, Pscariu, Bactăr, Zanardini – I. Cuc, Ember – Fl. Pop, Sorian, Cr. Andor – Cr. Cigan.
FC Bihor (repriza a doua): Fildan (min. 63 Sălăjan) – Zanardini (min. 72 Tocuţ), Letan, Ţoca, Lorincz (min. 79 V. Petricău) – Bactăr (min. 72 Cr. Sas), Haş – Luduşan, Ember (min. 62 Negrea, min. 72 V. Dobrescu), I. Ban (min. 82 Talpoş) – Zs. Lukacs (min. 79 S. Mune). Antrenori: Călin Cheregi, Lucian Ciocan şi Vasile Sin

În următorul joc, FC Bihor va întâlni sâmbătă, 7 februarie, cu începere de la ora 11, pe teren propriu, echipa UTA "Bătrâna Doamnă". Deocamdată locul exact de desfăşurare al meciului nu a fost stabilit.

GALERIE FOTO, AICI!