SALONTA - Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, bihoreanul Marius Vizer, a ţinut să asiste joi la meciul susţinut de juniorii B de la CF Liberty cu Şcoala „Gică Popescu” (1-0) în semifinalele Campionatului Naţional.
Satisfăcut de calificarea în finală, patronul clubului a coborât la final în vestiar şi le-a dăruit juniorilor câte un echipament complet al echipei naţionale a României. Apoi a acceptat să vorbească despre viitorul CF Liberty şi al fotbalului bihorean în general. Pentru început a infirmat speculaţiile privind implicarea financiară la UTA. „Nu mă implic la UTA în nici un caz. O să am o discuţie cu jucătorii şi cu un potenţial asociat şi o să ne propunem promovarea cu Liberty”, a spus Vizer. Asociatul la care a făcut referire este arădeanul Sandu Ion, alături de care a urmărit repriza a doua a meciului.
„Viitorul asigurat”
Finanţatorul care a stat în spatele ultimelor două promovări ale FC Bihor şi Liberty în prima ligă crede că soluţia imediată pentru progresul fotbalului bihorean ar fi o fuziune între cele două cluburi: „Cea mai bună soluţie ar fi o fuziune între FC Bihor şi Liberty. Să facem o echipă competitivă, care să promoveze. Având şi Centrul de Fotbal în spate, am avea asigurat viitorul pentru multă vreme. Dar materializarea acestei idei nu depinde numai de mine”.
Preşedintele FIJ a spus că este deschis la o colaborare cu municipalitatea orădeană şi că acceptă o eventuală discuţie în acest sens. „Noul primar este interesat să găsească o soluţie pentru finalizarea proiectului pe care îl intenţioneză cu FC Bihor, însă nu ştiu dacă nu va fi prea târziu până se va putea ajunge la un consens. Dacă nu se ajunge repede, sunt obligat să mă duc cu Liberty. Eu vreau să promovez, dar să vedem cu cine sau în ce formulă. Într-o săptămână încep pregătirile, cine ţine aproape e binevenit, dacă nu, o iau de unul singur. Dacă promovez nu mai dau echipa. Vreau să rămân cu ea, dar vom vedea unde”, a spus finanţatorul CF Liberty.
Dezamăgit de tricolori
Preşedintele FIJ a fost suporterul echipei naţionale la Euro 2008, dar s-a întors dezamăgit de prestaţia sa. „Pentru mine, România la Euro 2008 a fost o dezamăgire. Una sunt rezultatele, alta e evoluţia din teren. Ne-au lipsit spiritul de luptă şi mentalitatea de învingători. Mereu când suntem aproape, ne poticnim”, opinează Vizer. Bihoreanul a identificat o soluţie pentru revitalizarea fotbalului românesc. „Ar fi bine ca la echipele naţionale, pornind de la juniori şi până la cea de seniori, să fie aduse staff-uri tehnice din străinătate, mă gândesc la antrenori olandezi, italieni sau spanioli”, a spus Vizer.
Teodor Biris
www.bihon.ro

great article
china tour
Guilin tour
refine led lighting
refine led manufacturer
Refine LED wall washer
Refine LED Light bulb
Refine LED Driver
Refine LED road light
Refine LED inground light
Refine LED Flexible strips
Refine Lighting
Refine Lighting Manufacturer
Refine cooperative factor
Refine OEM ODM
defender Jonny Gordon and
defender Jonny Gordon and attacking players Joe Naughalty and Ben Croxall are all with Wales at the World Cup Qualifiers in Invercargill New Zealand, which begins today. Whitchurch will be without the four next week also when they entertain Bournville at Sophia Gardens.
writing paper | academic writing | writing help
Resources like the one you
Resources like the one you mentioned here will be very useful to me! I will post a link to this page on my blog. I am sure my visitors will find that very useful.
Histamine Foods
thanks essay writing
thanks
essay writing services
NK
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
16
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
89
90
91
92
93
94
95
Reading your article is a
Reading your article is a pleasure.thank you you very much!
website optimization