Ştiri

Rezultat de egalitate, 0-0, în duelul cu Şoimii Pâncota (FOTO)

 10.04.2015, 15:30

Formaţia orădeană de fotbal FC Bihor a terminat la egalitate, cu scorul de 0-0, jocul pe care l-a susţinut vineri, pe teren propriu, în compania echipei Şoimii Pâncota, în cadrul celei de-a doua etape a fazei play-aut din Seria a II-a a Ligii a II-a.

Meciul, care s-a desfăşurat la Stadionul Iuliu Bodola, a constituit o luptă crâncenă între cele două combatante, care se bat pentru a evita ultimul loc, cel care duce la barajul de retrogradare.

FC Bihor a început bine jocul totuşi şi în minutul 4 a ratat o dublă ocazie, prin I. Ban şi Fl. Pop. După o centrare de pe dreapta, Ionuţ Ban, din careu a reluat cu capul, însă mingea a fost deviată peste poartă. După executarea loviturii de colţ, Mihuţ a centrat bine în careu la Florin Pop, care din 7 metri a reluat cu capul în transversală.

După acest început bun al orădenilor, oaspeţii s-au trezit şi ei şi au ieşit la atac, iar în minutul 7 Vladu a aruncat o minge în suprafaţa de pedeapsă din lovitură liberă de la 25 de metri din lateral dreapta, Fildan a boxat până la Gavrilescu, iar reluarea acestuia de la 14-15 metri spre poarta goală a fost oprită de Mihuţ.

Poarta orădeană a fost în pericol apoi şi în minutul 13, când acelaşi Vladu a executat o lovitură de colţ "pe scurt", Lazăr a vrut să devieze, însă a fost aproape de autogol, norocul căpitanului bihorean s-a numit însă portarul Fildan, care a fost atent şi a salvat.

FC Bihor a revenit în atac apoi, iar în minutul 20, Sorian a expediat un şut periculos, cu pământul, în faţa porţii, scos totuşi de portarul Irimia. În minutul 28 FC Bihor a fost iarăşi aproape de a marca, când Andor l-a angajat pe Cigan în careu, care ia luat faţa lui Rusu, dar a  tras direct în Irimia din 7-8 metri.

În replică, în minutul 34, Issa de la oaspeţi, aflat în suprafaţa de pedeapsă, în poziţie centrală, a şutat periculos, dar mingea s-a dus puţin peste transversală.

Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, iar în repriza a doua FC Bihor a început cu o schimbare, atacantul Cigan fiind înlocuit, la cerere, după cum a explicat antrenorul Călin Cheregi, pentru că acuza o accidentare, cu Adam Achim. Orădenii au debutat bine şi-n repriza secundă, iar în minutul 50 chiar au trimis mingea în poartă, prin Florin Lazăr, după o centrare a lui Sorian, dar golul a fost anulat pe motiv de offside, la o fază discutabilă însă.

După ce Ţoca a expediat un şut de la 30 de metri, peste poară, în replică, în minutul 55, oaspeţii au trecut pe lângă deschiderea scorului, atunci când Gavrilescu a scăpat singur în careu, dar a fost deposedat bine din spate, în momentul şutului, de Bactăr. În minutul 58, tot Şoimii s-au aflat în ofensivă şi Issa a şutat din lateral, dar mingea s-a dus puţin pe lângă poartă.

Pe final, FC Bihor a încercat să forţeze, dar nu a reuşit să-şi creeze ocazii foarte clare şi după ce în minutul 76, când Florin Pop i-a trimis în dreapta lui Andor, iar şutul acestuia a trecut peste poartă sau în minutul 89, şutul lui V. Dobrescu, de la 20 de metri, a ocolit poarta, jocul s-a încheiat cu scorul egal, de 0-0, scor care nemulţumeşte echipa gazdă, dar care oaspeţilor le aduce un punct.

"Îmi pare nespus de rău că nu am reuşit să câştigăm acest meci. Eu cred că meritam să câştigăm acest joc şi cred că băieţii meritau să îşi facă singuri un cadou de sărbători, un cadou sportiv. Din păcate, nu am reuşit. Am întâlnit un adversar care a creat o dinamică bună în zona centrală a terenului, iar ocaziile pe care le-am avut, din păcate nu le-am putut fructifica. Aici aş vrea să reamintesc de acea bară de la începutul jocului. Probabil că altele erau datele problemei dacă reuşeam să înscriem la acea fază. Am avut ocazia, tratată din punctul meu de vedere cu insuficienţă de către Cigan, faza golului anulat… Cred că meritam să câştigăm acest meci. Acum nu ne rămâne decât să sperăm în continuare. Din punct de vedere sportiv, este un punct, care ne dă şansă să credem în continuare în obiectivul nostru sportiv", a precizat, după partidă antrenorul echipei FC Bihor, Călin Cheregi.

De partea cealaltă, tehnicianul arădenilor, Ionuţ Popa, s-a declarat mulţumit cu rezultatul obţinut şi şi-a amintit de vremurile când promova cu FC Bihor în prima ligă iar stadionul orădean a fost arhiplin. "Este un rezultat excelent pentru noi şi spun aceasta din două motive. Odată pentru că, indiferent de ce spun unii sau alţii, mie mi s-a părut Bihorul echipă bună. Am jucat şi contra lui Poli şi a celor de la Mioveni. Mie mi s-a părut că Bihorul este peste cele două. Aceasta este părerea mea. În al doilea rând, faptul că noi am venit la Oradea în condiţiile în care am avut patru atacanţi în lot, iar acum nu mai avem niciunul. Cu toate acestea am avut câteva situaţii clare de gol,   mai ales cea din minutul 55, când Gavrilescu, dacă alegea soluţia cea mai bună, dacă pătrundea puţin spre dreapta era eliminare şi 11 metri", a declarat tehnicianul celor de la Şoimii.

FC Bihor – Şoimii Pâncota  0-0
FC Bihor: Fildan – Mihuţ (min. 82 Dobrescu), Fl. Lazăr (cpt.), Bactăr, Letan – Ţoca (min. 65 Ember), Sorian - Fl. Pop, Cr. Andor, I. Ban – Cigan (min. 46 A. Achim). Antrenor: Călin Cheregi şi Lucian Ciocan
Şoimii: Cr. Irimia - Maghici, A. Rusu (cpt.), S. Traore, Siminic – Polgar (min. 35 Burian), Dubeştean, Issa, Suciu (min. 78 Cuedan), I. Vladu – Gavrilescu (min. 88 Huţanu). Antrenor: Ionuţ Popa
Au arbitrat: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) - Cristian Nicolae Lucaci şi Radu Despa (ambii din Baia Mare).

În celălalt joc din etapa a II-a a play-out-ului, CSM Rm. Vâlcea a învins la limită cu scorul de 1-0 echipa FC Caransebeş. Astfel, pentru evitarea ultimului loc în clasament vor lupta în continuare Şoimii Pâncota, FC Bihor şi FC Caransebeş.

În etapa următoare, sâmbătă, 18 aprilie, FC Bihor va juca la Caransebeş.

Etapa a II-a a fazei play-out din Seria a II-a a Ligii a II-a:
CSM Râmnicu Vâlcea - FC Caransebeş 1-0
FC Bihor Oradea - Şoimii Pâncota 0-0

Clasament play-out:
1 CSM Râmnicu Vâlcea 22 7 9 6 21-18 30 -6
2 FC Caransebeş 22 5 7 10 19-28 22 -11
3 FC Bihor Oradea 22 3 9 10 14-22 18 -15
4 Şoimii Pâncota 22 3 8 11 18-28 17 -13

GALERIE FOTO, AICI!