Ştiri

Greşelile i-au făcut pe "roş-albaştrii" să treacă pe lângă un rezultat bun la Satu Mare

 05.09.2015, 14:00

Deşi a condus la pauză şi se părea că are meciul în mână, formaţia orădeană FC Bihor a trebuit să se recunoască învinsă la final, în jocul de sâmbătă, de la Satu Mare, cu Olimpia, din etapa a II-a a Ligii a II-a.

Orădenii au avut 1-0 la pauză, după golul lui Sulea din minutul 28, însă în partea a doua, pe fondul unor greşeli ale elevilor antrenorului Gheorghe Silaghi, gazdele au întors rezultatul şi au marcat prin Dumitru Munteanu, în minutul 73 şi prin Faur, în minutul 77, impunându-se cu scorul de 2-1, fapt care l-a nemulţumit total şi înfuriat, totodată, pe antrenorul orădean, Gheorghe Silaghi.

"A fost un joc în care ne-am bătut singuri. Din punct de vedere al organizării tactice am intuit foarte bine jocul adversarului, astfel că l-am blocat tot timpul. Puteam să jucăm două săptămâni şi nu aveam cum să ne dea gol, cu centrări de la mijlocul terenului, aruncate în careul nostru. Din păcate, atitudinea unor jucători experimentaţi faţă de unele faze a făcut ca echipa adversă să reintre în joc. E inadmisibil să pierdem un joc pe care din punct de vedere tactic l-am avut în mână, printr-o atitudine zeflemitoare în anumite faze. Mie îmi explodează capul de durere, cred că am făcut 200 tensiune, iar pe alţii să-i doară-n cot. Am şi eu o familie, am un copil de crescut şi pentru ce să-mi mănânc sănătatea, dacă alţii nu sunt capacitaţi sută la sută la joc? Eu le înţeleg toate problemele şi sunt alături de ei, dar le cer să se respecte ca jucători, iar când intră pe teren să se implice sută la sută şi să dea totul pe teren", a declarat, la final, tehnicianul echipei FC Bihor, vizibil afectat de rezultat.

După ce gazdele au ratat o ocazie mare în primul minut, la o greşeală a lui Ţoca, rezolvată însă de Mintaş, care a scos de pe linia porţii, FC Bihor a trecut în ofensivă şi era să-i surprindă de sătmăreni, doar că Andor, în minutul 8, şi Sulea, în minutul 12, nu au reuşit să-l învingă pe portarul Băican.

În minutul 28, FC Bihor a spart însă gheaţa, după ce Ember a şutat de la 25 de metri, portarul a respins în lateral, unde s-a aflat Andor, care i-a trimis în faţa porţii lui Sulea, iar acesta din 4 metri a pus latul şi a înscris primul gol pentru orădeni în actuala ediţie de campionat. Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, echipa orădeană stând foarte bine în teren, iar cei de la Olimpia nu reuşeau să pună în pericol poarta bihoreană, fapt care i-a făcut pe spectatori să-i apostrofeze pe jucătorii Olimpiei.

În repriza a doua, situaţia a continuat cam în acelaşi ritm până prin minutul 70, când gazdele au accelerat, iar la două greşeli ale orădenilor, aceştia au întors rezultatul. Mai întâi, în minutul 73, Boştină i-a trimis în careu lui D. Munteanu, care de la 11 metri a şutat imparabil, restabilind egalitatea. Apoi, patru minute mai târziu, în minutul 77, D. Munteanu a centrat, iar Faur, cu o lovitură de cap a marcat pentru 2-1.

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, deşi în minutul 80, Boştină de la gazde, şi în minutul 88 Cr. Andor de la FC Bihor au irosit două bune ocazii, orădeanul după ce a şutat la colţul scurt, dar portarul Olimpiei, Băican, care a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, a reuşit să scoată.

La final, scorul, considerat nedrept pentru orădeni, l-a făcut pe tehnicianul celor de la FC Bihor să-i bage în şedinţă pe jucători, pe teren, la banca tehnică, unde au stat minute-n şir. 

"Sunt trei puncte pierdute aiurea, pe care astăzi trebuia să le avem noi şi nu ei şi pe care le vom regreta amarnic. Jucătorii trebuie să înţeleagă că atunci când intră pe teren trebuie să fie profesionişti şi apoi pot să-şi ceară drepturile, îndreptăţi-te, de altfel", a mai precizat antrenorul Gheorghe Silaghi.

Tehnicianul orădean a folosit la Satu Mare, în meciul cu Olimpia, următoarea echipă: Nad – Mangra, Mintaş, Ţoca, Arsene (min. 74 Remeş) – Magda (min. 78 Pantea), Lorincz – Maria (min. 65 Sas), Ember, Cr. Andor (ctp.) – Sulea.

Celelalte rezultate din etapa a II-a a Seriei a II-a din Liga a II-a la fotbal:
Vineri:
CS Mioveni – FC Chindia Târgovişte 2-3
Sâmbătă:
Universitatea Cluj –UTA Bătrâna Doamnă Arad 0-1
Şoimii Pâncota – FC Municipal Baia Mare 1-4
Gaz Metan Mediaş – Unirea Tărlungeni 2-1
CSM Râmnicu Vâlcea – Metalul Reşiţa 3-2
FC Braşov – CS FC Caransebeş 0-1

În clasament, după două runde, pe primele trei locuri se află Olimpia Satu Mare, FC Caransebeş şi Gaz Metan Mediaş, cu câte 6 puncte.

FC Bihor ocupă penultimul loc, fără nici un punct, precum Metalul Reşiţa, de pe ultima poziţie.

În etapa următoare, FC Bihor Oradea va evolua pe teren propriu, sâmbătă, 12 septembrie, cu CSM Rm. Vâlcea.