Ştiri

FC Bihor a remizat cu scorul de 1-1, meciul cu CSM Rm. Vâlcea, disputat în Ungaria, la Gyula (FOTO)

 11.02.2014, 18:00

Fotbaliştii echipei FC Bihor s-au deplasat marţi în Ungaria, la Gyula, unde au disputat cel de-al cincilea meci amical din pregătirile din această iarnă. "Roş-albaştrii" au întâlnit de această dată un adversar mai valoros, după ce în primele patru partide s-au confruntat cu echipe din ligile a III-a şi a IV-a. CSM Rm. Vâlcea, una dintre fruntaşele seriei a II-a a Ligii a II-a, a fost parteneră de întrecere marţi pentru orădeni, vâlcenii fiind în cantonament în Ungaria, la Gyula, încă din data de 2 februarie.

Partida, disputată pe un teren foarte bun, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după o primă repriză echilibrată şi o parte secundă în care jucătorii de la FC Bihor au evoluat foarte bine, dominându-şi adversarul.

Primul gol a fost înscris în prima repriză, în minutul 31, după ce fundaşul central bihorean Claudiu Pascariu a intervenit neregulamentar în suprafaţa de pedeapsă asupra lui C. Tănasă, acelaşi jucător de la vâlceni transformând şi lovitura de la 11 metri dictată de arbitrul maghiar.

În replică, tot în prima repriză, în minutul 37, orădenii au trecut pe lângă egalare, dar lovitura liberă executată de S. Ianc, de la 22 de metri a fost deviată de lângă bară în corner.

În repriza a doua faţa jocului s-a schimbat, orădenii trecând la controlul jocului, pe care l-au dominat destul de clar, iar în minutul 57 a survenit şi egalarea. Atunci, fundaşul A. Achim a centrat de pe partea stângă, iar fundaşul central al vâlcenilor Cătălin Pârvulescu, vrând să respingă, a trimis cu capul, din 8 metri, balonul în proprie poartă.

Înainte de golul egalizator, în minutul 54, FC Bihor şi-a mai creat o ocazie bună, când centrarea lui Mihuţ a fost reluată cu capul din 8 metri de S. Ianc puţin pe lângă poartă.

Partida a avut ritm, ambele echipe fiind mulţumite de testul pe care l-au susţinut.

La FC Bihor, prima modificare de jucători s-a produs încă din minutul 13, când Hadăr, accidentat a fost înlocuit cu R. Lukacs.

De partea cealaltă, la vâlceni au evoluat şi foştii jucători ai FC Bihorului, A. Popescu şi Deaconescu, dar şi L. Todea, jucător transferat în această iarnă de la CS Oşorhei.

Antrenorul echipei FC Bihor, Alexandru Pelici a trimis în teren echipa: Sălăjan (min. 60 Smaranda) – Mihuţ (min. 60 Letan), Pascariu (min. 70 Mintaş), Fl. Lazăr (min. 79 Bactăr), A. Achim (min. 79 R. Lupu) – Străuţ, Haş (min. 60 M. Stancu) – S. Ianc (min. 73 M. Popa), Sorian (min. 60 Ov. Bic), Fl. Pop (79 Zs. Lukacs) – Hadăr (min. 13 R. Lukacs).

De partea cealaltă, antrenorul echipei CSM Rm. Vâlcea, Claudiu Niculescu, a utilizat formaţia: Fl. Matache (min. 46 A. Popescu) – Samson Nwabueze (min. 46 Deaconescu), C. Pârvulescu, I. Stoica, Briceag (min. 46 E. Stoica), Ov. Popescu, L. Todea (min. 46 M. Cârstoiu), B. Geantă (min. 46 Ad. Popa), C. Tănasă, D. Iancu (min. 46 Ad. Codin), C. Nkongue (min. 46 A. Creţu).

"Am jucat cu o echipă care are un obiectiv diferit de al nostru, cel puţin pentru moment, şi anume, accederea în prima ligă, o echipă foarte bună, o echipă care are şanse şi care se găseşte în momentul de faţă pe locul II în clasament. A fost un joc bun de pregătire, pe un teren bun pentru această perioadă şi mă bucur că am reuşit să plecăm neînvinşi. Am egalat printr-o execuţie nefericită a jucătorului vâlcean, dar am avut şansele noastre pe care le-am irosit. Mă bucur că băieţii încep să înţeleagă din ce în ce mai mult ceea ce dorim de la ei, mă bucur că fizic putem să ducem 90 de minute fără să avem momente de cădere în joc şi mă bucur că marea majoritate a jucătorilor sunt sănătoşi. Sper ca la Hadăr să nu fie o problemă foarte gravă şi să fie ceva care să treacă în cel mai scurt timp", a declarat, după meci, antrenorul echipei orădene, Alexandru Pelici.

"A fost un joc bun pentru noi, am întâlnit o echipă destul de bună a campionatului nostru, împotriva căreia, din păcate, în campionat am pierdut de două ori. Echipa este în creştere, din ce am văzut eu, şi ca aşezare şi ca dăruire şi rezultatul s-a văzut în teren astăzi", a declarat, la rândul său, jucătorul orădean Florin Lazăr.

În următoarea partidă amicală, FC Bihor va întâlni sâmbătă, 15 februarie, pe teren propriu, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", formaţia de primă ligă, ACS Poli Timişoara.

GALERIE FOTO, AICI!