Ştiri

Echipa de juniori C a clubului FC Bihor a câştigat faza judeţeană şi s-a calificat pentru etapa de zonă a Campionatului Naţional (FOTO)

 21.05.2015, 23:00

Echipa de juniori C a clubului FC Bihor Oradea a câştigat faza judeţeană a Campionatului Naţional de Fotbal, după ce joi seara a remizat, pe teren propriu, cu scorul de 1-1, la Stadionul Iuliu Bodola, în compania celor de la LPS Bihorul.

Partida, care a reunit în tribune câteva sute de spectatori, care au făcut galerie celor două echipe, a început furtunos pentru FC Bihor, elevii antrenorului Marius Suciu reuşind repede să deschidă scorul, în minutul 5, prin tânăra speranţă a fotbalului orădean, Alex Talpoş, care a marcat din careu, după o lovitură de colţ, executată de pe partea dreaptă.

Atacurile la poarta celor de la LPS Bihorul au continuat însă şi după marcarea golului, astfel că în minutul 8, căpitanul gazdelor, Cătălin Jurj a trimis din 10 metri, din poziţie bună, peste poartă, iar în minutul imediat următor, Talpoş a scăpat singur cu portarul, dar din 8 metri a ratat incredibil.

Apoi, oaspeţii au ieşit la joc şi în minutul 29 au reuşit să restabilească egalitatea, printr-un şut de la distanţă, de la 30 de metri, a lui Adrian Lazăr, care l-a surprins pe portarul Egri.

Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că după primele 35 de minute de joc scorul a fost egal, 1-1, scor care avantaja echipa gazdă.

În repriza a doua, LPS Bihorul, obligată să înscrie, a ieşit mai mult la atac, dar deşi s-a aflat mai mult în jumătatea adversă, elevii tehnicianului Marius Suciu mulţumindu-se cu cartea contraatacului, nu s-a mai marcat, astfel că rezultatul final a rămas acelaşi, 1-1, rezultat cară o dă pe FC Bihor campioana judeţului şi echipa care va reprezenta Bihorul la faza zonală a Campionatului Naţional de juniori C.

La final, în aplauzele publicului spectator, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor a decernat echipei FC Bihor trofeul de campioană a judeţului, precum şi medaliile aferente.

De precizat că antrenorul Marius Suciu devine în acest an campion al judeţului pentru a doua oară, după ce a mai câştigat acest titlu şi cu echipa de juniori E. Cum şi formaţia pregătită de Lucian Ulici, cea de juniori D a reuşit această performanţă, echipele de la Centrul de Copii şi
Juniori a clubului FC Bihor  au obţinut în acest an trei titluri de campioni judeţeni, implicit, obţinând şi calificarea la faza zonală a Campionatului Naţional, prin formaţiile de juniori C, D şi E.

"A fost destul de greu. Îi felicit pe jucători, pentru felul cum s-au comportat, au dat dovadă de atitudine, disciplină tactică, curaj, ambiţie, determinare. Îi felicit din tot sufletul. Am jucat şi la rezultat, ţinând cont că în primul joc am făcut 2-2. N-am vrut să riscăm, am vrut să ne calificăm. A fost un joc de calificare, fără prea multe realizări, dar consider că în prima repriză dacă reuşeam să fructificăm ocaziile avute, pentru că la scorul de 1-0 am avut încă două ocazii clare, jocul lua sfârşit în acel moment. Încă o dată, felicit şi adversarii, a fost un joc bun, ne bucurăm mai departe şi abia aşteptăm să mergem să jucăm la zonă", a declarat, după partidă, antrenorul echipei FC Bihor, Marius Suciu.

FC Bihor – LPS Bihorul 1-1(1-1)
Au marcat: Al. Talpoş (min. 5) / Ad. Lazăr (min. 29)
FC Bihor: Răzvan Egri – Şerban Man, Alexandru Gergely (min. 60 Andrei Bonaţiu), Andrei Ulici, Erik Ţîrtea – Darius Haş, Cătălin Duluş – Alin Panti, Darius Roman (min. 45 Adrian Balog), Cătălin Jurj – Alexandru Talpoş. Antrenor: Marius Suciu
LPS Bihorul: Alex Micle – Alex Pascu, Alin Moza, Eduard Bursuc, David Kalman – Adrian Lazăr (min. 67 Dănuţ Reştea), Denis Rusu – Emanuel Dat (min. 69 Paul Şanta), Dominic Silaghi (min. 46 George Onaca, min. 69 Răzvan Belteghi), Claudiu Petrila – Mădălin Genţiu (min. 58 Denis Trif). Antrenor: Eugen Ilisoi.
Au arbitrat: Marius Omuţ – Nicolae Tătar şi Ionuţ Cheregi.

GALERIE FOTO, AICI!