Ştiri

Darius Haş a fost convocat de FRF pentru un cantonament la CN de la Mogoşoaia

 17.07.2015, 17:00

Juniorul clubului orădean de fotbal FC Bihor, Darius Haş a fost convocat de Federaţia Română de Fotbal pentru un cantonament de pregătire centralizată, la Mogoşoaia, cantonament care este programat în perioada 22-31 iulie.

De precizat faptul că această acţiune a juniorilor face parte din proiectul de formare a Centrelor de Excelenţă, prevăzute la Tg. Mureş şi Timişoara, proiect care a fost lansat oficial de FRF.


Reunirea lotului la care a fost convocat Darius Haş, va avea loc pe data de 22 iulie, ora 18, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia.

Conform informării primite de la FRF, în perioada respectivă de stagiu, jucătorii vor fi supuşi şi unui control medical amănunţit şi profesionist la INMS (Institutul Naţional de Medicină Sportivă).

Darius Haş este un jucător născut în anul 2000, evoluează pe postul de mijlocaş şi este pregătit de antrenorul Marius Suciu.