Site-ul suporterilor FC Bihor Oradea.

Lotul FC Bihor s-a reunit sub comanda secunzilor

FC Bihor a trecut la prima etapă din procesul de pregătire, reacomodarea cu efortul, însă atmosfera este destul de sumbră întrucât jucătorii orădeni au plecat în vacanţă fără bani, iar primele antrenamente i-au găsit tot fără bani în conturi.

Ca să mai scape de caniculă, orădenii s-au refugiat în pădurea de la Băile Felix pentru a efectua alergările. Antrenorul Gheorghe Silaghi va conduce prima şedinţă, programată lunea viitoare. Între timp, au fost perfectate primele trei jocuri de pregătire pe care orădenii le vor susţine până la plecarea în cantonamentul din Austria.

Vizer: „Soluţia ar fi o fuziune între FC Bihor şi Liberty”

SALONTA - Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, bihoreanul Marius Vizer, a ţinut să asiste joi la meciul susţinut de juniorii B de la CF Liberty cu Şcoala „Gică Popescu” (1-0) în semifinalele Campionatului Naţional.

Satisfăcut de calificarea în finală, patronul clubului a coborât la final în vestiar şi le-a dăruit juniorilor câte un echipament complet al echipei naţionale a României. Apoi a acceptat să vorbească despre viitorul CF Liberty şi al fotbalului bihorean în general. Pentru început a infirmat speculaţiile privind implicarea financiară la UTA. „Nu mă implic la UTA în nici un caz. O să am o discuţie cu jucătorii şi cu un potenţial asociat şi o să ne propunem promovarea cu Liberty”, a spus Vizer. Asociatul la care a făcut referire este arădeanul Sandu Ion, alături de care a urmărit repriza a doua a meciului.

FC Bihor, echipă braziliană

Noul atacant al lui FC Bihor, Tomaz a fost coleg de echipă cu un alt brazilian ajuns la Oradea, Ayza. Tomaz a fost în negocieri cu cei de la Cetate Suceava, dar a ajuns la un acord cu FC Bihor.

Conducătorii clubului orădean sunt în tratative avansate cu alţi doi jucători brazilieni. De asemenea, pe lista de achiziţii figurează numele mai multor jucători din liga secundă, însă orădenilor le va fi greu să-i şi transfere, pentru că aceştia sunt în discuţii cu echipe din prima ligă unde bugetele sunt mult mai mari, iar ofertele pe măsură.

FC Bihor a învins Caracalul

ORADEA - FC Bihor şi-a luat la revedere de la suporteri cu o victorie în faţa celor de la FC Caracal, scor 3-2 (3-0). Succesul gazdelor s-a conturat încă din prima repriză, dar relaxarea de pe final putea să-i coste un punct, până în minutul 28 tabela de scor fiind modificată de trei ori.

Viitorul FC Bihor rămâne în ceaţă

ORADEA - Dezbaterea publică referitoare la viitorul FC Bihor, organizată de Federaţia Patronilor Bihor, a fost marcată de absenteism masiv. Principalul invitat special, Emeric Ienei, nu a mai ajuns, în aceeaşi situaţie aflându-se majoritatea candidaţilor la fotoliul de primar al Oradiei sau la cel de preşedinte al Consiliului Judeţean, semn că FC Bihor nu reprezintă o prioritate.

FC Bihor nu a trecut Arieşul

ORADEA - Ameninţaţi cu o amendă de 1500 de euro în cazul în care ar fi contabilizat a patra înfrângere consecutivă, fotbaliştii antrenaţi de Gheorghe Silaghi au arătat o altă faţă la partida cu Arieşul Turda.
FC Bihor nu a trecut Arieşul

Spre deosebire de ultimele întâlniri, roş-albaştrii au arătat atitudine şi caracter, dar cu toate acestea, nu au reuşit să obţină o nouă victorie.

Victorie la scor cu ISCT

Dupa ce in urma cu doua etape, FC Bihor a scos doar un egal acasa, scor 1-1 cu FCM Resita, ros-albastrii si-au luat revansa in fata propriilor suporteri, in urma meciului disputat sambata cu ISCT, incheiat cu un categoric 4-0. FC Bihor - ISCT 4-0

Golurile bihorenilor au fost inscrise in primul mitan de Florea si Bucur, iar in partea secunda cei care au puctat s-au numit Razvan Radu si din nou acelasi Bucur.

In urma acestui rezultat, ros-albastrii au acumulat 8 puncte si s-au indepartat pe moment din zona "nisipurilor miscatoare".

„Ne dorim să infirmăm tradiţia”

ORADEA - ISCT s-a dovedit o formaţie incomodă de fiecare dată când a venit pe Stadionul Municipal. Sambata, de la ora 11, pe Stadionul Municipal, FC Bihor întâlneşte IS Câmpia Turzii.

În ultimele doua sezoane, Câmpia Turzii nu a pierdut la Oradea, 1-3 (2005/2006) si 1-1 (2006/2007), dar bihorenii si-au luat revansa în deplasare, 3-2 (2005/2006) si 0-0 (2006/2007). „Am o stare de îngrijorare pentru ca întotdeauna am avut meciuri grele cu ei la Oradea.

A căzut la proba medicală

ORADEA - Atacantul Francisco Salvador Ela (27 ani) nu va mai rămâne la FC Bihor, întrucât la vizita medicală i-au fost depistate probleme cardiace.

„La un control mai amanuntit au reiesit probleme la inima, de care el nu avea cunostinta. Contractul semnat cu el nu îsi va mai produce efectul. Îmi pare rau, pentru ca ar fi fost un jucator util, dar sanatatea este mai presus de orice”, a precizat presedintele Toth Ardelean Alexandru. În schimb, atacantul american Ryan Alexander este sanatos si ieri clubul oradean astepta cartea verde pentru a fi legitimat.

Teodor Biris

Dilemele antrenorului Silaghi

ORADEA - Cinci puncte în cinci etape. Bilanţul FC Bihor la acest început de campionat nu îl mulţumeşte pe antrenorul Gheorghe Silaghi. Tehnicianul lui FC Bihor nu ştie pe ce atacanţi poate conta pentru meciul cu ISCT.

„Trebuie sa recunoastem ca e putin. Îmi pare rau dupa punctele pierdute acasa cu FCM Resita, dar nu privim în trecut, ci înainte. Avem nevoie de o victorie cu IS Câmpia Turzii, echipa care vine la Oradea cu gândul sa recupereze din punctele pierdute pe teren propriu.

Syndicate content