FC Bihor, condusă de la brutărie!

După ce, la începutul anilor ’90, a brevetat transferurile de fotbalişti pe praf de îngheţată, FC Bihor a mai inventat ceva: preşedintele de club-brutărie.

Schimbarea lui Toth Alexandru de la FC Bihor a scos la iveală un fapt de cascadorii râsului, şi anume că în ultimii trei ani clubul nu a avut în funcţie un preşedinte în carne şi oase, ci o fabrică de pâine. Mai precis, firma SC Sandy Impex SRL din Sântion, o comună situată la cinci kilometri de Oradea, care a avut rolul să consilieze clubul în plan sportiv. Faptul că FC Bihor a avut la timonă o brutărie nu a avut darul de a face ca la la Oradea să se mănânce fotbal pe pâine, echipa roş-albastră având mari emoţii cu retrogradarea în două din ultimele trei sezoane.

Mai interesant este amănuntul că la semnarea contractului între cele două părţi „brutarul şef”, alias Toth Alexandru, şi-a “copt” o primă de instalare de 12.500 de euro, fără TVA, în vreme ce vicepreşedintele Sandor Lajos, preot de meserie, a băgat în buzunar de la pomană o primă de 9.000 de euro, tot fără TVA. Culmea ironiei este că, în cazul în care Toth Alexandru ar fi plecat în concediu, firma sa ar fi putut fi reprezentată la şefia clubului de oricare alt angajat al brutăriei. Şi uite aşa, FC Bihor ar fi putut „coace” salvarea de la retrogradare cu oameni de specialitate.

КлевыйСайт

NK